Din indraznelile presei brasovene(2). Cabinetele medicilor de familie


De curand, un alt ziar brasovean se facea ecoul nemultumirilor unora dintre medicii de familie pusi in situatia de a-si cumpara spatiul in care functioneaza, intr-un mod improvizat si necorespunzator baremelor sanitare, cabinetele lor medicale. Medicii despre care vorbim se declarau nemultumiti, in primul rand, de modul in care se evaluase pretul cabinetelor,pe care-l apreciau ca mult exagerat. Am incercat sa inteleg supararea acestor medici si am constatat, cu uimire, ca intreg procesul de vanzare era viciat de incalcari grosolane ale legii, de catre Primarie si Consiliul Local.  Nu pot detalia, in acest cadru, aceste incalcari, dar voi face cateva scurte referiri care vor putea, eventual, ajuta pe cei care vor dori sa aprofundeze si sa corecteze cele ce voi semnala, daca le vor gasi fundamentate. Incep prin a sublinia incalcarea Legii nr 24 din 27.03.2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, articolele 4 si 12. Pe scurt, prin hotarari ale Consiliului Local Brasov s-au modificat si inlocuit prevederile unor acte normative superioare, adica ale OUG 68/2008, care stabileste procedurile de vanzare a spatiilor in care functioneaza cabinete medicale. Printre prevederile incalcate sunt: 1/Modificarea termenului de plata de la maximum 15 ani, cu un an de gratie, initial la 1 an iar apoi, sub forma unui „act de bunavointa” din partea  primarului George Scripcaru, la 3 ani.  2/  Cumparatorii nu au putut afla daca evaluatorul a fost selectionat prin licitatie.  3/Nu s-au stabilit criterii de evaluare de comun acord, mai mult evaluatorul a ales o metoda care poate duce la rezultate sensibil diferite de „valoarea de piata” reala, etc. In ceea ce priveste valorile rezultate din evaluare, dupa ce am vazut unele dintre evaluari, fara sa pot  face o verificare opozabila comisiei de negociere, remarc cateva deficiente: nici o evaluare nu prezinta o fotografie a situatiei existente, a starii de uzura a partii de constructie si, in special, a instalatiilor, nefacand, in consecinta o diferentiere pe acest criteriu;  evaluatorul declara spatiile evaluate drept cabinete medicale, ceea ce, spune domnia-sa, l-a impiedicat sa culeaga date de preturi negociate, pana acum neefectuandu-se vanzari de astfel de spatii, afirmatie falsa, toate spatiile sunt construite ca locuinte si nu indeplinesc conditiile necesare pentru a fi declarate spatii medicale; nu s-a facut calculul amenajarilor facute de medicii care functioneaza in aceste spatii; etc.

Articolul, pe care sunt pe cale sa-l inchei,  nu poate fi o analiza completa dar incearca sa semnaleze unele nereguli, iar principala neregula este nerespectarea actelor normative superioare, fapt care, in cazul Consiliului Local Brasov, s-a mai petrecut. De neinteles mi se pare si faptul ca OUG 68/2008 sufera, la randul ei, de aceiasi boala: nerespectarea Constitutiei Romaniei.

Inainte de a incheia mi se pare necesar sa subliniez ca atat cei care au elaborat OUG 68/2008, cat si cei care au lucrat, in cadrul Primariei Brasov, la redactarea HCL232 si 206/2009, nu s-au gandit la interesele cetatenilor prin imbunatatirea asistentei medicale ci la o afacere care intereseaza prea putin pe pacientii medicilor de familie.O foarte mare raspundere poarta, pentru aceste grave abateri de la lege, adica de la esenta statului de drept, secretarul Consiliului Local. Situatia foarte grava in care se gaseste economia, invatamantul, sanatatea, mediul, etc. etc, in Romania are printre cauzele principale tocmai incalcarile zilnice, mai marunte sau mai grosolane, ale legilor. Daca traim intr-o tara normala, daca clasa politica se va putea debarasa de indivizii lipsiti de moralitate, ajunsi in varful ierarhiei, toti cei care calca legile, ascunsi in spatele coruptiei, vor raspunde intr-o zi.

 

Anunțuri

3 responses to “Din indraznelile presei brasovene(2). Cabinetele medicilor de familie

  1. Nu ma pricep prea bine dar mi se pare inspaimantator ca primaria din Brasov sa calce peste legi. Cred ca trebuie sa urmaresc ce se face la noi in oras.

  2. Clanul Flamanzilor

    Am trecut prin Brasov acum vreo doua luni. Cumnatul meu era revoltat ca toate reclamatiile pentru coruptie mor prin sertare iar coruptii traiesc tot mai bine. Daca ar fi numai la Brasov lucrurile s-ar rezolva repede.

  3. Nelu cel Mare

    E o boala generala. Cei care fac legile sunt primii care nu le respecta. In toamna trebuie sa terminam cu aceasta situatie, altfel dezintegrarea statului ne va duce in prapastie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s