Ce ascult

2008.  Vineri 17 octombrie, seara tarziu. Ajun de week-end. M-am hotarat pentru Grieg: Concert pentru pian op16

Au trecut cam doi ani si jumatate, era aceiasi ora ca acum. Pe telefonul meu aparuse un mesaj: „ascult Grieg, concertul pentru pian”. Daruisem concertul, cu doua sau trei zile mai inainte, cuiva care mi-era drag. Priveam cele cateva cuvinte si simteam cum ma cuprinde caldura dulce a emotiei. A trecut timpul si a ramas doar o amintire, printre altele. O voi pastra.

Joi  23 octombrie, dupa amiaza                      Rachmaninov: Rapsodie pe o tema de Paganini

Sunt multi ani de atunci. Este iarna. Ma plimb impreuna cu H. profesor de filozofie si bun prieten cu mine. Ne oprim in fata unui cinematograf, ruleaza: Undeva, candva… Intram si noi. O poveste fantastica de iubire, romantica, sustinuta de o actrita frumoasa, cred ca era Jane Seymour, dar se poate sa gresesc. Tema muzicala: Rapsodie pe o tema de Paganini. Am plecat surprinsi, amandoi, de ceea ce simteam. Prietenul meu nu mai este, a plecat, mult prea devreme, luand cu el si o particica din mine. Mi-a lasat, in schimb, amintirea noptilor de discutii aprinse, a umorului cu care raspundea vietii, a caracterului sau ferm si loial. Din cand in cand ascult rapsodia, impreuna cu prietenul meu H.

Vineri 24 octombrie O dupa amiaza intunecata. In cateva zile, nucul de la fereastra mea s-a ingalbenit, frunzele ofilite, bolnave de toamna, cad sa se odihneasca pe pamantul ce va ingheta prea curand. Scormonesc in calculator si scot la iveala cateva cantece iubite de generatiile anului 30. Printre ele, Mistinguett canta „Ca c’est Paris”. A fost o super-celebritate, a murit in 2003 la 96 de ani. Cati si-o mai amintesc?

Duminica, 26 octombrie Am doua ore libere in care vreau sa uit uratul si sa ma impac cu mine insumi.   Arcangelo Corelli, CONCERTO GROSSO in RE major, apoi cel in FA major si cel in DO minor.

Marti, 4 noembrie Din nou Rachmaninov. Concertul pentru pian nr 3. Canta Vladimir Horowitz intr-o extraordinara inregistrare, din 1930, cu London Symphony Orchestra. Dirijor: Albert Coates.

Miercuri, 5 noembrie O ascult pe Edith Piaf, incep cu „La vie en rose” dupa care las sa curga toate celelalte 15 cantece de pe CD.

Sambata, 8 noembrie Dimineata libera. Mi-e dor de Mozart. Profesoara mea de pian imi vorbea despre muzica lui Mozart descriind-o ca pe un joc senin desprins de mizeria omeneasca. Mi se pare, dimpotriva, ca in muzica lui Mozart, in adancurile ei, este un tragism zguduitor. Ascult Simfonia 39, dirijata de Wilhelm Furtwangler. Este inregistrata in 1944, canta Filarmonica din Berlin . Mi-i inchipui cantand in Berlinul bombardat ziua de americani si noaptea de englezi. Mai traieste vreunul dintre ei?

Duminica, 9 noiembrie Din nou Mozart. Concertul pentru pian nr 21 in do major, cu Artur Schnabel ca solist -1937-.

Duminica, 16 noiembrie Intors dintr-o lunga calatorie, in jurul camerei mele, incarcat cu ceea ce am aflat despre javre, despre cum prostia bate inteligenta, despre cum lacomia fara scrupule a devenit institutie, simt ca trebuie sa ascult o muzica puternica, o muzica in care sa aud disperarea, dar si triumful sperantei, o muzica din care sa aflu cum trebuie sa stai drept in fata lor. Am ales Beethoven, Concertul pentru pian nr 5 -Imperialul-

Luni, 17 noiembrie  Bach, Concert Italian in fa major, canta Arturo Benedetti Michelangeli

Vineri, 5 decembrie Agitatia electorala m-a facut sa-mi tradez prietenii in favoarea dusmanilor. Le cer iertare. Mozart, Concertul pentru vioara nr 3 in do major, canta Yehudi Menuhin.

Duminica, 7 decembrie, Anton Bruckner, Simfonia nr 5

Marti, 16 decembrie, sunt intoxicat cu minciuni, vorbarie multa si goala, figuri de indivizi lacomi care vor totul de la noi. Iau un antidot infailibil: J.S.Bach, Concert pentru doua viori, sunt la partea doua, largo ma non tanto. Cum pot oare sa ascult vorbele  gaunoase ale unor indivizi de nimic cand exista astfel de minuni?

Sambata, 20 decembrie, Gustav Mahler, Simfonia nr. 5, prima parte este intitulata „mars funebru”. Nu stiu daca aveam nevoie de asa ceva.

Vineri, 26 decembrie, am petrecut o dimineata lunga, impreuna cu Bach. O inchei cu splendida Arie din Suita nr 3.

2009. Vineri, 2 ianuarie, minunatul Madrigal canta colinde. Nu stiu de ce ma simt trist. Unde este lumea colindelor, unde este vraja care ma imbata cand le ascultam? Au disparut sau sunt doar acoperite de noroiul mocirlos al zilelor noastre si asteapta sa le scoatem la lumina?

Miercuri, 14 ianuarie, reintalnire cu Erik Satie si, printre altele, dintre ale sale, cu „Preludes flasques pour un chien”.

Duminica, 18 ianuarie, am in fata peste o ora impreuna cu Mozart. Simfonia 38 in Re major si Simfonia 41 in Do major.

Duminica, 25 ianuarie, imi place Brahms, Concertul pentru vioara

Duminica, 1 februarie, nu am ascultat, de mult timp, Antonin Dvorak. Pentru azi: Simfonia nr 9, in mi minor, „Din lumea noua” si Dansurile slave.

Duminica,15 februarie, este tarziu, mai bine zis foarte devreme in dimineata acestei duminici, simt ca nu voi putea dormi. Ascult obsesivul Bolero al lui Ravel si astept, astept ca repetabila tema sa scormoneasca prin toate coltisoarele creierului meu. Daca va fi nevoie, voi continua cu Pavana pentru o infanta defuncta.

Luni, 16 februarie, Beethoven, Concertul nr 5 pentru pian. Ascult cu dorinta de a uita sila cu care inchei ziua.

Duminica, 1 martie, Bach, Variatiunile Goldberg, la harpsichord Keith Jarrett. Voi asculta incercand sa nu gandesc la nimic altceva. Trebuie sa scap, cumva, de sila care mi-a invadat mintea, de ceva groaznic, de ceva care, ma tem, incepe sa fie ura.

Miercuri, 4 martie, fac o pauza, sunt cateva ore bune de cand citesc. Voi asculta Franz Schubert, Simfonia nr 8 in si minor.

Marti, 10 martie, am o jumatate de ora pentru gandurile, nu prea roz, cu care inchei ziua. Ma insoteste Ray Charles.

Miercuri, 18 martie, Vivaldi,concert pentru 2 viori si violoncel, in re minor

Duminica, 5 aprilie, au trecut doua saptamani de cand ascult numai Beethoven, pe discuri vinil. A fost extraordinar. Cele cinci concerte pentru pian in doua interpretari: Emil Ghilels cu Orchestra Simfonica din Cleveland si Claudio Arrau cu Concertgebouw-Orchester din Amsterdam. Mai tarziu, tot pe disc vinil, mi-am pregatit si concertul pentru vioara cu Yehudi Menuhin si Gewandhausorchester din Leipzig. Si un regret: ultimul meu ac de pick-up este pe terminate.

Duminica, 19 aprilie, prima zi de Paste, sunt singur si am timp. Mi s-a parut potrivit cu ziua de azi, dar si cu ceea ce simt, sa aleg, tot dintre discurile vinil:  Georg Friedrich Handel, 12 concerti grossi, op. 9.

Marti, 21 aprilie, cred ca cel mai bun lucru, pentru aproape trei ore libere, este sa ascult Vivaldi. Ce linistitoare sunt cele „Patru anotimpuri”, nu le-am mai ascultat de mult timp.

Joi, 14 mai, mi-am neglijat, mai mult de trei saptamani, jurnalul „muzical”. De ce? Cred ca din cauza zgomotului politic asurzitor, din cauza nelinistii sociale pe care o percep tot mai intens, din cauza dezgustului pe care-l traiesc, alaturi de multi, multi altii. Azi, ca antidot, doua sonate pentru pian de Mozart. Sonatele nr.11 in la major si nr. 12 in fa major, cantate de Vladimir Horowitz.

Marti, 19 mai, cateva ore libere, neasteptate, dar binevenite. Frunzaresc, nu stiu a cata oara, un album „Gaudi” insotit de Ray Charles.

Joi, 21 mai, incerc sa trec peste o seara mizerabila. Nu, nu mi s-a intamplat nimic, simt insa ca nu mai pot suporta mizeria morala in care ne cufundam cu fiecare zi; javrele care ranjesc, in chip de zambet, asteptand sa muste; prostia blonda care secreta  ticalosie; etc. Caut liniste in Robert Schumann, Concertul pentru pian in la minor, cantat de Arturo Benedetti Michelangeli, imprimat in 1942 cu orchestra Teatrului Scala din Milano.

Duminica,24 mai. Au trecut 70 de ani de cand acelasi Arturo Benedetti Michelangeli inregistra, cu Orchestra Elvetiei Romande, Concertul pentru pian nr 1 al luiFranz Liszt. Mi se pare remarcabil ca dupa atatia ani sa-i reinviu si sa-i aduc langa mine pe acesti artisti. Nu cred ca mai traieste vreunul.

Vineri, 29 mai. Sunt in intarziere si, totusi, simt ca nu pot pleca fara ceva care sa-mi linisteasca supararea, tristetea, dezgustul pe care mi-l trezeste prostia vicleana, lacoma, criminala a celor pentru care existenta noastra se masoara numai in banii pe care-i mai pot scoate din buzunarele noastre. La toate acestea s-a adaugat intalnirea, de dimineata, cu cineva care mi-a povestit cu cata cruzime, indiferenta si cupiditate sunt tratati in Spitalul Judetean Brasov, de catre unii medici, batranii, dupa ce li s-au luat ultimii cateva zeci de lei. Vreau sa uit, pentru cateva minute. Ascult: Satie-Gymnopedia nr. 1

Miercuri, 3 iunie.   Printre prietenii pierduti, printre ceicare m-au insotit un timp, a fost nucul de la fereastra mea. Traia in curtea unui vecin, dar foarte aproape de fereastra mea. L-a ucis un ticalos, dl J. renumit pentru felul in care, impreuna cu cativa acoliti,a jefuit si desfiintat o mare intreprindere. Acest domn s-a declarat deranjat de umbra nucului. Dupa un proces pierdut, vecinul meu a fost obligat sa-l taie. Nimeni, absolut nimeni, nu a venit sa vada care este adevarul, dl J a castigat razboiul cu nucul. Pedepseste-l, Doamne! Am privit, toata dupa amiaza, locul ramas gol. Cata durere poate lasa in urma nemernicia unui astfel de om. Ma lupt cu ura pe care o simt strabatandu-ma, in timp ce incerc sa ma linistesc cu Mozart, Messa in Do minor, KV 427.

Duminica, 14 iunie. Mozart, Concertul pentru vioara, nr. 7 in re major. Canta Yehudi Menuhin si Orchestra Simfonica din Paris, dirijata de George Enescu, Paris, 4  iunie 1932.

Vineri, 19 iunie. Am scos, la intamplare, un disc dintre cele din vinil, pe care le pastrez, mai bine zis le crut, cu un fel de zgarcenie care, de obicei, mi-e straina. Am ascultat, astfel, cu incantare, Concertul pentru pian si orchestra, in la minor, op. 54, de Robert Schumann, cantat de Sviatoslav Richter. Discul este romanesc, imprimat de fostul Electrecord in 1977.

Duminica, 21 iunie. Cineva, drag, a tinut sa-mi aminteasca:  „Azi este solstitiul de vara”. Uitasem ca de azi ziua scade, ca in fiecare zi noaptea castiga, din nou, in razboiul cu lumina zilei, ca, prea curand, prietenii mei vor ramane fara frunze, ca in fiecare seara ma voi gandi, neputincios, la cateii si pisicile care ingheata. Incerc sa ascult si sa inteleg ce-mi spun „Anotimpurile” lui Vivaldi.

Sambata, 27 iunie. Ma grabesc si, totusi, nu pot pleca fara sa ascult, sub imperiul unui neinteles impuls, o data si inca o data, Ave Maria de Bach/Gounod.

Duminica, 28 iunie. Frederic Chopin, Concertul pentru pian nr 1 in mi minor. La pian Arthur Rubinstein insotit de London Symphony Orchestra, dirijor Sir John Barbirolli. Inregistrare din 1937.

Sambata, 4 iulie. Beethoven, doua sonate pentru pian: Appasionata si Les Adieux. Nu-mi amintesc cand si daca am mai ascultat-o pe ultima. Canta Angela Giulini.

Luni, 6 iulie. O muzica minunata: Concertele pentru oboi ale lui Albinoni. Ma simt ridicat pe varful unui munte de unde ticalosia, imbecilitatea, prostia si purtatorii lor, se vad la adevarata micime.

Duminica, 12 iulie. Nu stiu nimic despre Ninuca Osanu-Pop, este pianista si, in seara de azi, canta pentru mine: „Concertino in stil clasic pentru pian si coarde”. O muzica delicata scrisa de aproape uitatul Dinu Lipatti.

Joi, 16 iulie. Seara cu Eduard Lalo. Concertul pentru violoncel si orchestra in re minor, canta Fedor Luzanov.

Miercuri, 22 iulie. Din nou Eduard Lalo. Splendida Simfonie Spaniola, pentru vioara si orchestra. Canta Ion Voicu cu Orchestra Simfonica a Filarmonicii George Enescu, dirijor George Georgescu.

Miercuri, 29 iulie. Stiu ca sfarsitul este aproape. Ma trezesc noaptea si intreb: va fi maine? Apoi privesc ceasul si spun: sau poate azi! Il las pe Bach sa ma linisteasca cu Concertul in re minor pentru doua viori. Sunt la partea doua si ma las patruns de vorbele mangaietoare ale ingerilor.

Duminica, 2 august.  Am petrecut ziua de ieri la Bran. Am acolo un petec de pamant acoperit cu iarba si cativa pomi, meri si visini. Totul este imbracat intr-o liniste greu de gasit pe care o subliniaza, din cand in cand, cate un zgomot vatuit venit de undeva de departe. O pisicuta, din vecini, ne priveste si se bucura de o bucatica de friptura. Cineva imi toarna bere rece, fara alcool, in pahar. Pentru cateva ore suntem fericiti, singuri cu mirosul de iarba si cu noi insine. Azi, retraiesc totul cu muzica lui Corelli: Concerti grossi in re major, fa major, do minor.

Vineri, 7 august. Ce minunata este Muzica Apelor, aproape uitasem ce mare este Handel, nu l-am mai ascultat de mult timp.

Miercuri, 12 august. Si preotii sunt oameni, asa-i scuza, azi, intr-o discutie cu subiect lacomia, cineva care  afirma ca este un adevarat credincios practicant. Sunt oameni, este adevarat, dar ar trebui sa fie niste oameni mai buni decat noi. Cred ca Mozart are un raspuns, Ascult Messa in Do minor.

Sambata,15 august. Rimsky-Korsakov, suita O mie si una de nopti. Ce insotitor potrivit pentru vise, pentru basmele din visurile noastre.

Sambata, 22 august. Cata liniste poate sa-mi aduca Bach. Ascult, cu ochii inchisi, Variatiunile Goldberg.

Joi, 27 august. Cele cateva frunze ingalbenite, oprite intr-o cadere trista de pervazul ferestrei mele, m-au facut sa-i cer lui Vivaldi privilegiul de a ma ajuta sa ma pregatesc pentru toamna.

Marti, 1 septembrie. Ma intristeaza? Ma simt speriat? De ce? Nu este decat prima zi a minunatei toamne, a culorilor care incep sa se pasteleze, sa se imbrace intr-un abur straveziu galbui, a soarelui mai dulce, a recviemului care abia se aude, inchinat verii. Voi primi toamna cu Wagner: Uvertura la Olandezul zburator si Uvertura la maestrii cantareti din Nurnberg.

Luni, 7 septembrie. Ascult, pentru a doua oara, azi, Variatiunile Goldberg. Clavecinul suna minunat sub mainile lui Keith Jarret si Bach reuseste, din nou, sa ma faca sa trec peste obsesia mizeriei morale in care ne scufundam, tot mai adanc, cu fiecare zi.

Sambata, 12 septembrie. Peste 2-3 ore plec impreuna cu cineva care mi-a daruit o prietenie neasteptata, condimentata cu minunate momente de duiosie, delicata printre rarele asperitati, inerente, cred eu, sinceritatii cu care si-a insotit darul. Peste 3 zile ne vom bucura de varsta „inaintata” a prieteniei noastre, 2 ani si jumatate. Mai poate dura? Las raspunsul in seama lui Mozart. Canta Li Mingqiang, Concertul 27 in si bemol major pentru pian si orchestra, imprimat la Festivalul George Enescu din septembrie 1981.

Miercuri, 16 septembrie. Seara. O seara pe care o vreau linistita, fara televizor, fara telefon, fara vizite si fara ganduri . O seara in care sa stau cu pisica langa mine, cu catelul la picioare si sa ascult. Ainceput sonata pentru pian nr 2 de Dmitri Kabalevski.

Marti, 22 septembrie. Sunt multi, foarte multi ani de cand, impreuna cu cea care nu mai este, il ascultam, cu religiozitate, pe extraordinarul violonist, care a fost George Enescu, cantand Poemul de Ernest Chausson. Nu mai am discul dar, in seara aceasta, sgribulit de frig si de singuratate,  ascult din nou poemul. Simt cum fiecare nota, fiecare unduire a arcusului, ma cutremura si ma arunca inapoi peste ani. Simt, ca atunci, mana din mana mea, simt ceva care poate fi fericirea de atunci insotita de lacrimile de azi, simt nevoia sa spun „iarta-ma”. Poemul s-a terminat. Acelasi You Tube ma linisteste cu Bach. Minunatul Dublu Concert cantat de Yehudi Menuhin si George Enescu.

Sambata, 7 noiembrie. Traiesc intr-o tara trista. Traiesc intr-o tara in care analfabetismul politic al unui paranoic, lacom si lipsit de scrupule, ne duce cu cate un pas, cu fiecare zi, spre prapastia dictaturii, spre mizerie, spre o Romanie a mizeriei, bolilor si deznadejdei. Este tot mai limpede ca simtim apasandu-ne gheata unor potentiali infractori care se straduie sa ne ingenuncheze. Sunt aproape doua luni de cand nu am mai notat muzica cu care incercam sa trec peste lipsa de speranta a acestor zile. Ma intorc. Pentru azi Anton Bruckner: Simfonia nr 5.

Vineri, 13 noiembrie. Oare de ce a lasat Dumnezeu toamna aceasta friguroasa? Dar iarna a carei apropiere o simt in fiecare suieratura a vantului? Poate pentru ca Vivaldi sa ne poata darui „Anotimpurile”. Sa ascultam.

Luni, 16 noiembrie. O dimineata cu aer tulbure, in care frigul umed te alunga spre casa. Sunt liber pana aproape de pranz. Pot gandi la noi, la mine, la tine, la ce ne asteapta. Ma pregatesc cu Bach. Concertele pentru vioara si orchestra BWV1041 si BWV1042.

Joi, 26 noiembrie. Zilele noastre sunt tot mai cetoase, lumea tot mai murdara. De cateva zile, Silvia imi citeste „Supleantul” lui Petru Popescu. Tot atat de murdara era lumea si atunci cand au inchis-o pe Z. Pare atat de delicata in marturisirile lui Petru Popescu. Ascult Liszt, „Vis de iubire”.

Sambata, 28 noiembrie. Candva, era timpul adolescentei, ma pasiona astronomia. Invatasem sa gasesc si sa privesc, cu o minunata incantare  , in serile senine, constelatiile cu nume grecesti sau latinesti, prin telescopul pe care mi-l facusem dintr-un tub de carton. Ce rar mai privesc cerul si ce greu mai ridic ochii de la sordidul pe care-l construim cu sarguinta. In timp ce scriu, Arturo Benedetti Michelangelo canta Concertul pentru Pian in la minor de Robert Schumann.

Luni, 30 noiembrie. Mi-am inceput ziua cu un minunat Debussy.  „Clar de luna”, cantat de David Oistrakh.

Sambata, 6 decembrie. Vino, Sfinte Gheorghe, si ucide balaurul. Ascult Dansurile Polovtiene de Alexander Borodin.

Luni, 7 decembrie. Zi de doliu pentru Romania. Canta Arthur Rubinstein, Concertul nr 2 pentru pian de Saint Saens.

Joi, 10 decembrie. Ascult, pentru prima oara, Concertul pentru trompeta in re major, de Georg Philipp Teleman.

Luni, 14 decembrie. Este frig. Pisicuta mea bolnava plange. Renunt la muzica.

Sambata, 19 decembrie. Caut printre cd-uri. Este mult timp de cand nu am ascultat Schubert. Cer iertare si las sa ma incante primele acorduri ale Simfoniei nr. 8 in si minor. Canta Filarmonica din Viena, inregistrare din 1940.

Joi, 24 decembrie. Incerc, este seara potrivita, sa ma apropii de Dumnezeu. Ma tine de mana Bach. Pasesc spre lumina in sunetele minunatei Arii din Suita in re major.

Joi, 31 decembrie. S-a inserat, au mai ramas cateva ore din anul 2009 dupa care vom intra in ultimul an al primului deceniu al secolului XXI. Ce repede am trecut prin acest prim deceniu. Ce am facut? Ce am pierdut? Ce am castigat? Nu vreau sa mai gandesc. Inchid ochii si ma cufund in „Muzica Apelor” -Georg Friederich Handel-

Miercuri, 6 ianuarie, 2010. Inchid televizorul. Nu pot sa mai ascult comentarii politice. Ma pansez cu Mozart, Concertul pentru 2 piane si orchestra, K365.

Sambata, 9 ianuarie.  Este seara. Ascult, cu ochii inchisi, vioara lui Yehudi Menuhin din care curge Concertul nr. 7 in re major.

Joi, 14 ianuarie. Johannes Brahms, un compozitor care mi-a placut totdeauna. Ascult splendidul concert pentru vioara in re major.

Duminica, 17 ianuarie. Astept lasandu-ma in voia lui Bach. Concertul in la minor pentru vioara si orchestra.

Duminica, 28 februarie. Au trecut zile, saptamani, in care mintea mea, paralizata de dezastrul din 6 decembrie, s-a inchis in ea insasi. Odata cu apropierea primaverii, simt semnele reintoarcerii in mine insumi. Ajuta-ma, tu marele meu prieten, Bach. Incep cu „Ave Maria”.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Luni, 24 ianuarie, 2011. A trecut mult timp, un an, poate doi, de cand, gandind ca aceasta pagina este tot mai lunga, probabil prea lunga, nu am mai notat nimic despre muzica serilor, uneori a noptilor, mele. Totusi, reincep. Ma sperie gandul ca intr-o zi, care este foarte aproape, ma voi intreba ce am facut in anii pe care-i simt tot mai multi si mai grei. Voi putea raspunde: printre altele mi-am curatat sufletul ascultand muzica.    Azi:  Mozart, Simfonia nr. 40.

Marti, 25 ianuarie Un ziar a avut buna idee de a scrie, ilustrand cu exemple rusinoase, despre invazia prostiei, despre atacul ignorantilor asupra posturilor in care ar trebui sa se gaseasca minti sanatoase, profesionisti cu studii adica oameni in stare sa genereze progres real. Unul dintre acesti indivizi periculosi clama, in fata reporterului, superioritatea „scolii vietii” asupra scolii adevarate, „concept” care ar putea justifica numirea unui macelar, trecut prin scoala vietii, in fruntea unei Universitati. Din fericire, chiar daca alti ignoranti, ajunsi din nenorocire in fruntea tarii, vor reusi  sa construiasca un sistem social bazat pe tinichigii si ospatari, muzica va ramane a celor alesi de Dumnezeu si nu de cine stie ce individ grobian si corupt. Sa ascultam Messa in si minor de J. S. Bach si sa uitam.

Miercuri, 26 ianuarie Tchaikovsky, Concertul nr 1 pentru pian si orchestra.

Sambata, 29 ianuarie Un ticalos, ajutat de altii ca el, bate un cal, un biet cal care a alunecat pe ghiata si nu reuseste sa se ridice sub ploaia de lovituri care, cred, il va ucide. Nu pot privi pana la capat. Martor indiferent: un politist. Inchid televizorul si simt cum ma strabate ura, dezgustul, pentru aceste fiinte care se numesc oameni. Incerc sa ma linistesc cu Mozart. Concertul nr 21 pentru pian in do major.

Duminica, 30 ianuarie Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu discuta, la TVR1, despre prostie. Ma asteptam la mai mult. Discutia este sub nivelul eseului „Despre prostie” al lui Petre Tutea. Oricum prostia este un subiect de mare actualitate. Trec in alta lume, in cea alui Bach, Messa in Si minor.

Vineri, 4 februarie Sunt cateva saptamani de cand Discovery Science ma fascineaza cu show-urile stiintifice prezentate de Morgan Freeman. Am avut sansa sa gasesc, pe DVD, cateva dintre aceste emisiuni. De cateva zile , noaptea tarziu, cu senzatia ca deschid o usa interzisa, privesc, ascult, gandesc si astept raspunsul la intrebarea: Exista un Creator? Este prima parte a DVD-ului: Prin gaura de vierme. Stie ceva despre asta, Yehudi Menuhin? Il las sa raspunda cantandu-mi: Mozart, Concertul pentru vioara nr 7 in Re major.

Vineri, 11 februarie Il ascult pe Stephen Hawking. Ne introduce in teoretizarea existentei extraterestrilor printr-o estimare: Galaxia noastra, Calea Lactee, are cca 200 de miliarde de stele, iar in Universul cunoscut sunt 100 de miliarde de galaxii. Oare cine le-a numarat? Imi racoresc mintea speriata cu Mozart. Ascult Concertul pentru pian nr 21 -Elvira Madigan-.

Sambata, 12 februarie Raman si azi la Mozart. Simfonia nr 40 in sol major.

Marti, 15 februarie Seara cu James Last. Pentru inceput, Cantec trist de Tschaikowsky.

Duminica, 20 februarie De ce oare ma insoteste, de dimineata pana seara, o senzatie grea, sacaitoare, de sila. Sau, poate, mai bine spus, de scarba? Incerc sa o spal cu Mozart. Concertul pentru pian nr 9.

Vineri, 25 februarie Unde esti primavara? Adu-ne putina caldura, putin soare, putin cer albastru! Johannes Brahms, splendidul concert pentru vioara in Re major, Op. 77

Duminica, 27 februarie Vino maestre Brahms, vino pentru inca o seara in lumea noastra, vino, te rog, sa intarim o prietenie promitatoare. Concertul nr 1 pentru pian in Re minor, Op. 15

Anunțuri

17 responses to “Ce ascult

  1. Mi s-a intamplat si mie sa ma uit pe ecranul telefonului la un mesaj si sa ma cuprinda o caldura luminoasa… Imi place ceea ce asculti ! Sa ai o zi senina!

  2. @Luminita Multumesc pentru vizita, te mai astept.

  3. Iti multumesc pentru aceasta minunata revelatie. Am sa incerc si eu sa-mi curat sufletul de zgura.

  4. ” J.S.Bach, Concert pentru doua viori, sunt la partea doua, largo ma non tanto. Cum pot oare sa ascult vorbele gaunoase ale unor indivizi de nimic cand exista astfel de minuni? ”
    🙂

  5. Ar fi grozav dacă le-aţi şi linkui… Am asculta şi noi. Dar…
    Puteţi să vă faceţi un cont pe trilulilu, să downloadaţi acolo peisele şi de-acolo le-am putea ascuta şi noi.
    Chiar mi-era dor de Paganini. Şi de Rahmaninov. E preferatul meu. Rahmaninov.

  6. @Gabriela Savitsky Mi-ar fi placut sa o pot face dar nu am tehnica necesara.

  7. jurnalul acesta muzical este o neasteptata si minunata dezvaluire; o induiosatoare declaratie de sinceritate, mult mai subtila dar si mai profunda despre un suflet.O SURPRIZA

  8. Pentru coloana sonora a filmului „Undeva, candva” – realizat in 1980, cu Jane Seymour, Christopher Reed si Christopher Plummer –compozitorul John Barry a prelucrat „Rapsodia pe o tema de Paganini” a lui Serghei Rachmaninoff. Filmul este o ecranizare a unui roman fantastic semnat de Richard Matheson: „Bid Time Return”. Un scriitor depresiv se intoarce in timp pentru a o putea intalni pe femeia visurilor sale… Este extraordinar ce poate face o coloana sonora dintr-un film, care, altfel, ar fi ramas doar o romanta draguta si nimic mai mult.
    Oricat ai asculta piesa asta, tot nu-si pierde din frumusete. Are ceva de-a dreptul miraculos, de vreme ce face pe aproape oricine sa se gandeasca, in timp ce o asculta, la ireversibilitatea timpului. Si constat ca nu sunt singurul care simte lucrul asta.
    Recent, am avut intalnirea de 20 de ani de la terminarea facultatii. Pentru cursul festiv, am pregatit un filmulet in care am montat mai multe poze vechi cu colegii pe care nu-i mai vazusem de mult. Am folosit rapsodia ca fond sonor. Efectul a fost teribil. Multi au lacrimat.
    Comentez rar pe bloguri, dar de data nu m-am putut abtine. Mi-a placut mult ce ati scris mai sus.
    Si eu, la fel ca si dumneavoastra, de fiecare data cand o ascult bucata asta muzicala, ma intalnesc cu oameni care au plecat de mult si cu care, altfel, nu am cum sa ma mai intalnesc.

  9. Am descoperit aici un coltisor de o mare tandrete.Amvazut filmul’Undeva, candva’.imi amintesc muzica..sublima.
    Mi-a venit acum , in minte , o intamplare.Sunt vreo 20 de ani. Eram la Brasov, era toamna, blanda, cum este cea de acum . Venisem la o ruda, profesor de matematica- locuia , sper sa nu gresesc, pe langa teatru. Am mers cu doamna la magazinul de muzica si mi-am cumparat” Balada pentru Adeline”. Pastrez discul.Intr-o coperta albastra. Il si ascult, din cand in cand.
    Apoi, am mers undeva, nu mai stiu numele strazii, era un loc frecventat doar de doamne, o micuta cafenea, cocheta si intima. Am mancat cateva feliute de chec delicios si am baut cea mai aromata cescuta de ciocolata.
    Nu-mi amintesc muzica, stiu doar ca era perfecta.
    O seara frumoasa, in acorduri potrivite!

  10. Am simtit ca trebuie sa revin.Este atat de placut, dar am un fel de teama.Am tulburat, cumva, echilibrul, vorbind?
    Va supara musafirii?
    O seara buna!

  11. Din cand in cand, printre perdele, daca vrei sa te uitzi, timpul zambeshte. In raze blande.

  12. Ascult ploaia…

  13. Pacat ca aceasta minunata poezie a sufletului tau a fost de mult prea multe ori invadata de cotidian.Ea ar putea sa ne salveze de noi insine si de proza lumii in care traim.Regret ca scriitorul a fost sacrificat politicului

  14. Pingback: 2010 in review | Viata vazuta de Mircea Suman

  15. voi mai trece pe aici , sa vad ce as mai putea asculta… acum doecamdata visez la toamna cand voi asculta – sper- la festival- concertului lui Grieg in interpretarea lui Dan Grigore… bine macar ca mai e o vara pana atunci..

  16. Am găsit fereastra deschisă. Doar vântul mângâie perdeaua..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s