Patriarhul, un general, sau o femeie?

Tot mai multi romani se intreaba: cine este vinovat pentru situatia in care am ajuns? Cum am reusit sa fim una dintre cele mai inapoiate tari din Europa? De ce suntem atat de saraci dupa 20 de ani de capitalism mimat? Ce s-a facut cu banii luati pe privatizari? De ce nu mai avem industrie iar agricultura nu ne mai poate hrani? De ce unii se hranesc din gunoaie in timp ce altii sfideaza din vile ultra-luxoase, se plimba in masini de sute de mii de euro si isi fac concediile in statiuni destinate miliardarilor? De ce vreo trei milioane de romani si-au parasit tara, muncesc pentru straini pe jumatati de salariu si, putem fi siguri, putini se vor mai intoarce? De ce multi copii, tineri, nu vor sa mai invete? De ce romanii cu stare isi trimit copii sa invete in strainatate, unde vor si ramane? De ce este lasata o caricatura de ministru sa faca, cu superficialitate, o lege a educatiei super-controversata? De ce ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de nevoia de a apela la „sistemul sanitar romanesc”? De ce justitia nu se bucura de increderea romanilor? Zeci, sute de intrebari pe care, speriati, in sfarsit, si le pun tot mai multi cetateni ai acestei tari, uitand, unii dintre ei, cum au votat, pentru o galeata sau pentru 20 de lei, pe un individ care, in scurt timp, a inceput sa prospere, fara sa faca nimic pentru cei care l-au „ales”.Ma opresc. Trebuie multe, multe volume, pentru a scrie aceasta „saga” a genezei clasei politice romanesti, a obrazniciei cu care indivizi, uneori semianalfabeti, au sarit din drojdia de pe fundul oalei  si, batandu-se in piept, s-au instalat in varful ierarhiei statului. Acesti indivizi, lacomi, inculti, needucati, cred cu tarie ca ei pot conduce o tara, cred ca a conduce Romania este la indemana oricui. Rezultatul se vede bine si-l vom vedea si mai bine in lunile care urmeaza, in anul 2011. De speriat este  ca oameni seriosi, oameni cultivati, au inceput sa accepte, ba chiar sa aprobe, felul in care functioneaza sistemul statal romanesc. Vreau sa ilustrez aceasta ultima afirmatie povestind ceva care poate parea, celor care inca nu au deschis ochii, ca neavand semnificatie.

In seara zilei de 12 iulie am ajuns la o emisiune televizata cu participarea unor comentatori pe care, indiferent de acordul sau dezacordul meu cu unele din opiniile Domniilor lor, ii apreciez si stimez. Emisiunea era moderata de Oana Stanciu si Adrian Ursu iar invitati erau: Bogdan Chireac, Cristian Parvulescu si Ion Cristoiu. Subiectul era afisat: Premier Patriarh, general sau femeie. Se discutau, asa cum ati inteles, ultimele zvonuri despre posibilul nou prim-ministru, dupa demiterea lui Emil Boc. Se discuta cu multa seriozitate despre sansele celor trei personaje: Patriarhul, Gabriel Oprea si Elena Udrea,  despre posibilele jocuri din culise, despre influente politice, etc. etc. Nimeni nu era indignat de pericolul unor astfel de numiri, nimeni nu protesta, nimeni nu incerca sa deschida ochii tele-spectatorilor, nimeni nu vorbea despre lipsa de competenta a celor trei. Mai mult nimeni nu a pus in discutie posibilitatea de a se desemna un prim-ministru cu adevarat competent.

Da! Ne-am deprins cu incompetenta, nu mai gandim la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un prim-ministru, cat de inteligent trebuie sa fie, ce cunostinte trebuie sa aiba despre economia Romaniei, despre carentele institutiilor statului, etc.etc.etc. Tot asa ne-am deprins si cu coruptia. Sau, Doamne fereste, s-a intors teama care ne-a guvernat multi ani?

Publicitate

Cronica „succesurilor” (4)

 Neasteptata si surprinzatoarea, pentru mine si multi altii, miscare, prin care s-a marit cu 50% alocatia bugetara pentru salariile unor oameni care nu sunt bugetari si, in cea mai mare parte, nici necajiti, ma refer la preoti, impreuna cu alocarea de fonduri pentru investitii in 880 de lacase de cult, probabil ortodoxe, au nascut multe discutii, purtate, -oare de ce?-, mai mult in surdina, despre motivele care au determinat-o. De fapt nu trebuie prea multa osteneala pentru a intelege ca inspiratorul acestei initiative, ma refer la cel care, ahtiat dupa putere, vrea sa conduca totul, fara sa raspunda, si, pentru aceasta, are nevoie de sprijinul electoral al primei puteri din stat: Biserica. Ma intreb: este corect ca Biserica sa devina aliatul unui candidat in alegerile prezidentiale? Este bine ca Biserica sa se implice in patimile lumesti si sa incurajeze setea de putere? Este bine ca clericii sa fie amestecati in conflictele mirenilor? Este bine sa avem o Biserica subventionata de stat si  subordonata, pana la urma, acestuia? Pentru mine raspunsul este: NU! Afirm, cu tarie, credinta mea ca Biserica trebuie sa fie sprijinul celor multi in lupta, uneori disperata, pe care o duc pentru supravietuire; ca ierarhia bisericeasca a gresit neluand pozitie, categorica, impotriva coruptiei, a imoralitatii si abuzurilor; ca nu si-a folosit increderea de care s-a bucurat  in randul cetatenilor Romaniei, pentru a salva moralitatea traditionala romaneasca, pentru a sprijini invatamantul, pentru a scoate la lumina adevaratele valori, sufocate, de prea multe ori, prin asaltul impostorilor.  M-ar bucura sa aflu ca Biserica refuza „oferta”, ca nu accepta cei „trei zeci de arginti” si ramane la statutul de putere spirituala, ca cere clericilor si tuturor credinciosilor, sa fie un exemplu de moralitate, de viata potrivit canoanelor si pildei Sfintilor Parinti.