Tag Archives: Parlamentul Romaniei

O zi importanta pentru Mircea Geoana? Sau pentru Traian Basescu si Mugur Isarescu?

Dl Mircea Geoana afla azi daca ramane membru al PSD sau daca, asa cum pare sa se incline balanta, va trebui sa caute adapost si, mai ales, promisiuni la cei care i-au fost, pana acum, adversari politici. Totul este interesant,pentru noi cetatenii romani, pentru noi cei care suportam consecintele lacomiei, prostiei sau nimicniciei politice, mai mult la nivel de barfa. Dl Geoana, in ciuda faptului ca are o inteligenta de nivel acceptabil, o pregatire mai buna decat multi dintre politicienii zilei, dar si un imens orgoliu gaunos, nu poate si nu va fi niciodata un politician de mare anvergura datorita slabiciunilor de caracter care l-au facut sa piarda alegerile prezidentiale iar acum il pot arunca la periferia „acvariului”, daca va mai amintiti un banc din timpul comunismului. Cand spun ca ceea ce se petrece cu dl Geoana este interesant mai degraba la nivel de barfa ma gandesc ca, chiar privita in contextul unei posibile incercari de suspendare a lui Traian Basescu, aceasta intamplare este foarte marunta pentru o tara care datoreaza peste 100 de miliarde de euro, care a ramas, in 21 de ani, fara petrol, fara gaz metan, fara paduri, fara Delta Dunarii, fara cai ferate, fara AGRICULTURA, in curand fara ultimul aur, fara vreo 3 milioane de romani si fara multe altele. Totul datorita iresponsabilitatii, lacomiei si incompetentei unei „asa numite” clase politice. Aceasta este marea tragedie a Romaniei. Aceasta este adevarata criza si, presupunand ca de maine am avea un Guvern format din cei mai inteligenti, patrioti si bine pregatiti romani, va fi nevoie de multi ani pentru a reechilibra functionarea statului.

Va fi amuzant sa-l vedem pe dl Geoana esuand, alaturi de multi asemenea sa, la ciudata formatiune politica numita UNPR, care a reusit, fara vot si fara doctrina, sa se numeasca „partid parlamentar”.

Tot azi dl Mugur Isarescu se va intalni cu Traian Basescu la Cotroceni, cu sau fara Emil Boc, probabil pe fondul grelei situatii financiare a Romaniei scoasa in evidenta de recentul insucces inregistrat pe pietele financiare din USA. Nu pot, INSA, sa nu ma gandesc si la o miscare prin care Traian Basescu ar putea castiga multe puncte pentru o imagine foarte botita si, totodata, ar pune in incurcatura OPOZITIA, dar si asa numita COALITIE. Aceasta miscare ar fi:un nou Guvern cu Mugur Isarescu in frunte.

Azi se lanseaza in Romania ultimul model de Ferrari. Se numeste 458 Spider si costa cam 250.000 de euro. 12 romani au platit deja o astfel de masina. Oare de ce antipaticul Sorin Blejnar nu incearca sa vada de unde au avut banii? Intrebarea trebuie pusa langa afirmatia acestui domn potrivit careia Victor Ponta a fost sponsorizat, in calitate de participant la ralliuri auto, de catre Sorin Ovidiu Vantu, cu 300.000 de dolari, adica cu cam cat costa masina despre care vorbim. Bineinteles ca o astfel de investigatie ar fi mult mai mai aproape de atributiile dlui Blejnar.

Publicitate

Unde este Parlamentul, Presedintele, Guvernul?

 Postarea intitulata: „Pot sa-mi vand drepturile? Este legal?” pe care am publicat-o ieri, 23 iulie, a fost insotita azi, printr-o coincidenta, de un exceptional reportaj pe Antena 3, dedicat aceluiasi subiect, adica afacerilor facute de diversi smecheri prin cumpararea de drepturi litigioase, mai bine spus prin deposedarea, care poate fi numita jaf, a proprietarilor legitimi.  Nu-ti trebuie prea multa desteptaciune pentru a banui ca astfel de afaceri nu se pot face fara concursul, mai bine zis complicitatea, a diversi indivizi din aparatul statului. Intrebarea este alta: de ce nu a comentat nimeni dintre cei care au fost, sau sunt, in fruntea statului acest grav fenomen? De ce nu s-au intrebat daca aceasta cumparare de drepturi litigioase este legala? De ce justitia, parchetele, politia, nu au disecat legalitatea averilor dobandite  astfel? Unde este Parlamentul, Presedintele, Guvernul? Oare sunt legale aceste „inginerii financiaro-juridice”?  Imorale sunt cu siguranta. Asteptam ca cei care ne conduc sa ne informeze ca au fost legale sau ca au cerut Justitiei sa restaureze dreptatea. De fapt se mai pune o intrebare: de ce Ministerul Public nu a cercetat aceste fapte? Cetatenii au dreptul la explicatii din partea celor competenti si platiti pentru a-i apara de eventuali infractori.

Parlamentul Romaniei ilustrat de Cristian Boureanu

Schimb de replici in timpul lucrarilor Comisiei Parlamentare pentru ancheta acuzatiilor aduse Dnei Monica Iacob Ridzi. „Eroul” este dl Cristian Boureanu, foarte tanar traseist politic, esuat la PD-L, foarte bogat si uimitor de „prost crescut”. Nu stiu din ce familie provine, nu stiu cine l-a educat in spiritul lipsei de respect pentru cei din jurul sau, in special pentru femei, dar am ramas dezgustat de felul in care s-a adresat drei Alina Gorghiu, presedinta comisiei. Sunt dezamagit, inca odata, de nivelul discutiilor din Parlamentul nostru. Nimeni nu a intervenit pentru a-i aminti acestui „domnisor” cum trebuie sa se poarte. Probabil ca sunt roadele exemplului dat de dl Traian Basescu, pentru care calificativul de „tiganca imputita”, dat unei ziariste, pare a face parte din vocabularul curent. Sper ca, intr-o zi, nu prea departata, se va verifica averea enorma a acestui domn si modul in care a reusit sa o faca, cu mare viteza, in paralel, deci concomitent, cu activitatea de parlamentar.