Tag Archives: imoral

POKER CU MIZA URIASA

Pe noi, romanii, ne-a facut fericiti momentul in care am fost acceptati in Uniunea Europeana. Este adevarat ca s-au gasit si romani, poate clarvazatori, care apreciau ca vom fi membri de categoria II  si ca Uniunea va fi condusa de tari cu adevarat puternice, exemplificand, in primul rand, cu Germania. Au trecut cativa ani, am cotizat cu mult mai multi bani decat am primit pentru a ne apropia de nivelul de dezvoltare al celorlalte tari membre si am aflat, de curand, ca al doilea val al crizei economice ameninta, cu un adevarat cutremur, si economiile tarilor care pareau de nezdruncinat. Iar acest cutremur, se prezicea de catre un important lider politic european, s-ar putea produce intr-un termen masurat in ore. Nu poti sa nu te intrebi cum se poate ca aceasta amenintare, provocata de cresterea pana la un nivel inadmisibil al datoriei publice, al datoriei suverane a statelor europene, nu a fost sesizata pana acum. Unde au fost politicienii care , acum, ne sperie cu prabusirea euro si cer sacrificii mari din partea cetatenilor de rand. De ce nu recunosc ca ei sunt principalii vinovati? De ce politicienii nu au actionat la timp pentru limitarea indatorarii si a lacomiei bancilor care sunt, de fapt, creditorii ce ameninta existenta statelor europene? De unde au venit banii pe care bancile i-au imprumutat statelor europene? Cat din acesti bani proveneau din depunerile cetatenilor carora li se cer acum  sacrificii?

Presedintele Basescu a stat in genunchi la recentul summit si a acceptat totul fara ca, macar  de forma, sa consulte poporul roman prin intermediul  Parlamentului. Probabil ca l-a „consultat” pe ambasadorul Statelor Unite. Este sigur ca vom plati din greu iresponsabilitatea clasei politice europene si mai ales a clasei politice romanesti dar se pare ca este prea tarziu pentru a ramane in afara acestui joc de poker cu miza enorma. Toate acestea se petrec pe fondul semnelor evidente de intarire ale represiunii brutale impotriva protestelor legitime ale romanilor. Represiunea se va intari in viitorul apropiat iar radacina sa va fi, tot mai evident, arbitrariul si infatuarea din mintea presedintelui. Iata un exemplu: dl Basescu, suparat pe cei care ne imputa coruptia,  ne indeamna sa nu mai cumparam legume olandeze. Ridicol. Ar trebui sa se intrebe de ce trebuie sa importam legume si flori din Olanda, sa se intrebe de ce nu suntem in stare sa avem o politica ferma si eficienta de consolidare a agriculturii, asa incat sa minimizam importurile. De ce nu loveste dl Basescu in legumele olandeze prin crearea unei agriculturi romanesti functionala si productiva?

Uniunea Europeana a fost, de la inceput, un esafodaj nestabil, o constructie fara fundatie, asezata pe nisip. Aceasta Uniune nu are o politica externa unitara, nu are armata, nu are sistem fiscal, etc. Este greu de crezut ca politicienii din actualele tari membre vor renunta la parte din putere pentru a se construi o Uniune viabila. Este semnificativ, pentru utilitatea Uniunii, faptul ca dl Basescu isi permite sa incalce Constitutia fara a fi, macar, atentionat. Oricum, acceptarea si functionarea masurilor propuse la recentul summit, necesare dar tardive si incomplete, vor fi un masurator semnificativ al viitorului Uniunii.

Publicitate

Daca taceau…

De o buna bucata de timp, Traian Basescu si Emil Boc se intrec in a ne lumina, pe posturile de radio si televiziune obediente, cu panseuri despre cele mai diverse subiecte, legate, bineinteles, de modul genial in care au facut „tot ce trebuie”, asa cred ei, pentru salvarea si prosperitatea noastra. Acum doua-trei zile, dl Basescu a vorbit din nou. Nu-mi venea sa cred, ascultandu-l, cum sustinea  cedarea, prin concesiune, a aurului de la Rosia Montana. Ca sa ne convinga, dl Basescu a folosit, ca argument „decisiv”, nevoia de a mari rezerva de aur a Bancii Nationale. Rezulta ca Presedintele Romaniei nu stie ca nimic din aurul ce se va exploata, eventual, prin contractul de concesiune negociat pana acum, nu va intra in rezerva Bancii Nationale decat cumparandu-l de la concesionar la pretul pietii care este acum de cca 1800 de dolari uncia -31 de grame-.  Statul Roman se va alege doar cu redeventa, impozitele si dividendele. Ma intreb, de ce intervine dl Basescu in favoarea acestei afaceri? De ce da acest semnal autoritatilor? De ce trebuie sa ne grabim sa cheltuim una din ultimele rezerve ale Romaniei? Ce interese obscure, secrete, sunt pe dedesubt? Copiii nostri nu au dreptul la nimic din resursele tarii? Sa nu uitam ca am dat o buna parte din petrol si din gazul metan. Azi l-am ascultat si pe dl Boc. A raspuns, oarecum, dlui Basescu, adoptand o atitudine mai nuantata, spunand, printre altele, ca nu este un fan al acestei afaceri. Interesant! Ce stie dl Boc? De ce s-a referit la Rosia Montana dupa ce se parea ca Presedintele a trasat atitudinea guvernamentala? Tot azi, dl Boc si-a permis sa spuna, in cadrul campaniei sale electorale, ca Victor Ponta si Crin Antonescu s-ar fi bucurat daca Romania intra in faliment, ca Opozitia nu a dat nici un fel de ajutor Guvernului pentru salvarea tarii din criza. Cred ca cuvantul „nerusinare” este cel ma potrivit pentru a caracteriza ideile dlui Boc. Domnia -Sa a uitat ca ceea ce el si Traian Basescu numesc „reforma”, inclusiv „masurile anticriza”, s-au adoptat sarind peste Parlament, sarind peste noi, cetatenii Romaniei, ca orice a spus Opozitia a fost tratat cu profund dispret si cu calomnii.

Alte doua zacaminte importante de aur sunt aproape de deschiderea exploatarii prin concesiune de catre doua firme private. Dl Boc nu se simte dator sa ne dea detalii? Cine sunt patronii acestor firme? Ce politicieni sunt amestecati? Care sunt conditiile contractului de concesiune?

TAXA PE RESPIRATIE

Incep prin a multumi UDMR pentru prietenia pe care o manifesta, cu orice ocazie, fata de romani. Cei trei ministri: Kelemen Hunor, Attila Cseke si Laszlo Borbely au avut o activitate remarcabila in urma careia am ramas fara spitale si platim pentru ca am indraznit sa avem masina. Despre dl Hunor nu am auzit nimic. Vreau, insa, sa-i dau o mana de ajutor dlui Laszlo Borbely care, ca Ministru pentru Mediu, se lupta, din toate puterile, chiar daca se face de ras in fata Uniunii Europene, pentru aplicarea principiului: „poluatorul plateste”. M-am gandit bine si mi-am dat seama ca fiecare roman degaja, de fiecare data cand expira, o cantitate, deloc neglijabila, de CO2, gaz puternic poluant. Propun dlui Borbely ca fiecare roman sa plateasca o „taxa pe respiratie”, de 500 de euro anual, incepand de la nastere si pana la moarte. Se vor aduna vreo 10 miliarde de euro pe an cu care Guvernul, condus (?) de dl Boc, va putea realiza 10-15 km de autostrada, la pretul, multumitor pentru Guvern, de un miliard de euro pe kilometru, si vor ramane bani si pentru panglica pe care o va taia, anual, primul-ministru.

Emil Boc, campionul „democratiei”, dixit:

Vorbeste Emil Boc. Are ceva de spus? Da! Apara, cu vehementa, revizuirea Constitutiei. De fapt, Emil Boc apara interesele „mentorului” sau, Traian Basescu. Printre altele, Emil Boc vorbeste despre incalcarea regulilor democratiei datorita faptului ca OPOZITIA nu se lasa ingenunchiata, asa cum vor pedelistii, si nu se declara gata sa voteze modificarile Constitutiei, care au nevoie de 2/3 din voturile parlamentare. Aceasta afirmatie, iesita din gura lui Emil Boc, este o culme a cinismului. Dupa ce, prin abuz in folosirea unei prevederi constitutionale, Traian Basescu si Emil Boc au folosit de 12 ori „angajarea raspunderii guvernului” pentru aprobarea unor legi, scotand Parlamentul in afara jocului politic democratic, Emil Boc isi permite sa ceara respectarea „principiilor democratice” adica cere OPOZITIEI sa renunte la dreptul de vot constitutional si sa voteze asa cum vrea el si cu Traian Basescu.  De ce insista Emil Boc? Simplu. Modificarile propuse largesc, inadmisibil, puterile lui Traian Basescu, in dauna functionarii democratiei reale,  ceea ce va permite alte abuzuri care sa aduca „victoria” PDL si a acolitilor sai in viitoarele alegeri. SINGURUL OBIECTIV AL CUPLULUI TRAIAN BASESCU-EMIL BOC ESTE PERPETUAREA LA PUTERE.

SINGURA SANSA PENTRU SALVAREA ROMANIEI ESTE DISPARITIA DIN ARENA POLITICA A ACESTUI CUPLU.

Iata care poate fi scopul regionalizarii Romaniei

Anii mandatului dlui Traian Basescu; evenimentele la care am fost martor in acest timp; informatia pe care o ingurgitez zilnic; vorbele aruncate prin posturile de radio si televiziune, cu contrazicerile bine cunoscute de la o zi la alta, de catre Traian Basescu, Emil Boc, Elena Udrea, etc; m-au invatat sa nu cred nimic din ce spun acestia si sa incerc sa gasesc ce se ascunde dedesubt. Iata, de exemplu, ce cred ca se ascunde sub asa numita regionalizare a Romaniei, ultima tema aruncata politicienilor, ziaristilor si, mai ales, naivilor, de catre dl Basescu:

Regionalizarea, sub forma impartirii Romaniei in mega-judete, va fi subiectul unei legi care se va aproba, in FOARTE MARE GRABA, prin angajarea raspunderii Guvernului. Prin aceasta Lege, printre altele, va inceta mandatul actualelor Consilii Judetene si cel al Presedintilor acestora. In locul lor se vor infiinta noile regiuni, numite judete (?) si se vor instala, pana la alegeri, Presedinti provizorii ai acestora ajutati de un aparat birocratic, prin  numire de catre Primul Ministru. Toti cei numiti prin aceasta procedura vor fi acreditati cu puteri deosebite, sub pretextul „grelelor sarcini” ale trecerii la noua organizare. De fapt „grelele sarcini” vor fi cele legate de pregatirea si CASTIGAREA alegerilor de catre PDL. Presedintii numiti, impreuna cu cei care ii vor ajuta, vor fi pedelisti dintre cei mai implicati in dedesubturile politicii actualei Puteri si care stiu ca, la cel mai mic gest de nesupunere, risca foarte mult. 

Odata cu Consiliile Judetene se va desfiinta si Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Sorin Oprescu nu va mai fi Primar General si va fi inlocuit, provizoriu, de catre Elena Udrea.

Puterea se grabeste sa elaboreze si sa aprobe aceasta Lege pentru a castiga timp, cat mai mult timp, de actiune, pentru ca cei numiti ca mai sus, sa poata „organiza”  alegerile. Probabil ca multi dintre cei numiti provizoriu vor candida si vor castiga alegerile, care se vor desfasura intr-un singur tur de scrutin.

Acest scenariu poate lamuri inconstienta si superficialitatea cu care acesti pedelisti se joaca cu soarta tarii. Singurul scop: PUTEREA.



CACEALMAUA

O ora si ceva a folosit Presedintele Basescu pentru a-si prezenta propunerile de modificare ale Constitutiei Romaniei.Intocmite cu superficialitatea si dezinteresul pentru viitorul Romaniei cu care s-a facut tot ceea ce actuala putere a imbracat cu pompoasa denumire de „modernizare si reforma a statului”, propunerile lui Traian Basescu nu sunt decat o noua cacealma destinata abaterii atentiei noastre de la problemele reale ale falimentului economic, ale coruptiei si ale atacului asupra democratiei. Totodata, stiind ca aceste propuneri nu pot intruni, in Parlament, numarul de voturi necesar, Traian Basescu, cu siretenia destructiva care-l caracterizeaza, si-a pregatit munitie pentru a se razboi cu opozitia prin introducerea si a unor propuneri atractive cum ar fi reducerea imunitatii parlamentarilor. Subliniez, pentru moment, ca avem mare nevoie de a reface Constitutia dar nu inainte de a analiza, intr-o larga dezbatere, actualele deficiente ale functionarii statului si nu fara a stabili clar principiile organizarii, ierarhizarii si eficientizarii administratiei de stat. Pentru aceasta este nevoie de minimum unul sau doi ani si de existenta unui Parlament care sa reflecte, cu adevarat, optiunile politice ale romanilor, ceea ce se va realiza numai dupa alegerile din 2012. Vreau sa mai atrag atentia asupra rolului important pe care Basescu ar vrea sa-l joace organismul super-politizat si lipsit de credibilitate care este Curtea Constitutionala, organism aflat in mana sa. Propunerile lui Traian Basescu nu sunt decat o cacealma destinata castigarii, in 2012, de voturi pentru PDL, dar, posibil, si pregatirii unui nou mandat pentru el.

Apel catre Congresul PDL

Suntem in ajunul Congresului PDL. Ca cetatean al Romaniei am ajuns la convingerea ca, pentru viitorul tarii si al cetatenilor sai, disparitia acestui partid din arena politica este o conditie necesara dar, bineinteles, nu si suficienta. Iar disparitia acestui partid este conditionata de rezultatele votului pentru presedintele partidului. Daca va fi votat Blaga, s-ar putea ca existenta PDL sa se prelungeasca, dar, daca va fi votat Boc, sunt toate sansele ca intr-un timp relativ scurt, adica la alegerile din 2012, PDL sa nu mai intre in Parlament. Deci, STIMATI DELEGATI la CONGRESUL PDL, votati-l ca presedinte al partidului pe Boc. Chiar daca veti putea aduna 2.000.000 de voturi, prin „trucul” numit „vot prin corespondenta”, nu veti mai castiga puterea, iar, daca acest truc nu va functiona, nu veti mai intra in Parlament

Este sigur, cred eu, ca cei grupati in jurul lui Traian Basescu si al lui Emil Boc fac mari eforturi pentru a concepe si pregati trucarea alegerilor. Numirea „extraordinarei personalitati a vietii publice”, Cynthia Carmen Curt, in fruntea Consulatului General al Romaniei de la Barcelona este un exemplu clar.

Multilateralul Emil Boc

Nu poti sa nu cazi in admiratie vazand la cate se pricepe Emil Boc. Coseste cu talent, cojeste trunchiuri cu precizie de ceasornicar, manuie excavatorul ca un profesionist si trage la poarta mai ceva ca Hagi. Dar la cate nu s-o mai fi pricepand acest multitalent. Ceea ce nu inteleg eu este motivul pentru care, stiind sa faca atatea lucruri folositoare, domnul Emil Boc se ocupa cu ceea ce nu stie de loc: guverneaza.

Nu-l credeti pe Emil Boc!

Nu stiu daca l-ati auzit pe Emil Boc spunand, in cadrul disputei in legatura cu noul Cod al Muncii,: -Nu-i credeti pe liderii sindicali, ei isi apara propriile interese! Mai mult, dupa parerea acestui domn, noul Cod al Muncii va usura angajarea si va aduce multe avantaje angajatilor. Dupa parerea mea dl Boc nu a citit noul Cod sau, mai degraba, l-a citit dar nu l-a inteles. Nu voi comenta, articol cu articol, codul, voi sublinia, insa, principalele sale deficiente. Noul Cod nu protejeaza, in nici un fel, sanatatea angajatilor, nu se ocupa de formarea unor angajati cu o calificare de nivel european si nu asigura remunerarea corespunzatoare orelor suplimentare si lucrului de noapte. Angajatii pot fi folositi multe ore peste cele 8 ore normale, pot fi adusi la lucru fara a li se lasa suficient timp pentru refacere prin odihna sau prin efectuarea unui numar rezonabil de zile din concediul de odihna. Nici o vorba despre o eventuala obligatie a angajatorului de a asigura medic de intreprindere, despre subventionarea de catre angajator a tratamentelor pentru imbolnavirile profesionale sau despre obligatia de a indeparta noxele de la locurile de lucru. Deasemeni nu am gasit nimic despre obligatia angajatorului de a crea conditiile materiale necesare pentru calificarea continua a angajatilor. Am dat cateva exemple dar vreau sa subliniez si faptul ca erau necesare unele prevederi legate de imbunatatirea disciplinei, de cresterea calitatii muncii, etc. in primul rand prin amplificarea competitiei pe piata muncii, dar de aici pana la un Cod al Muncii indreptat impotriva angajatilor, transformati in potentiali exploatati fara aparare, este o mare distanta. Angajatorii vor actiona, totdeauna, potrivit intereselor imediate, vor actiona pentru maximizarea profitului si, practic, niciodata pentr interesul general. Deci, nu-l credeti pe Emil Boc! El nu apara interesele celor care traiesc din munca, si nu apara, de fapt, interesele Romaniei. Asa cum s-a intamplat cu toate legile prin care Basescu, Boc si acolitii, cred ca reformeaza Romania, acestea nu sunt bazate pe o cat mai profunda cunoastere a situatiei, pe o analiza serioasa si competenta a acesteia. Toate aceste legi vor mari gradul de dezordine din functionarea statului marind, cu fiecare zi, dificultatea corectarii sau a inlocuirii lor. Aprobarea si a Codului Muncii prin angajarea raspunderii Guvernului este un abuz similar, prin consecinte, tradarii intereselor nationale. Si, de fapt, ce raspundere angajeaza Guvernul? Raspunderea „angajata” nu este a Guvernului ci a acestui popor pe care nu-l intreaba nimeni ce crede, nici macar prin mecanismul reprezentarii parlamentare.

O noua stea sau o noua iluzie?

Uniunea social-liberala navigheaza oficial, de ieri, pe apele tulburi ale politicii romanesti. Asteptata cu speranta de multi romani, cu teama de altii, mult mai putini, USL a fost intampinata cu ura de catre cei care reprezinta actuala putere. Printre altii, Premierul Emil Boc, dovedind, din nou, ca este un om politic minor nu a gasit nimic mai bun de spus, mimand dispretul, decat ca este vorba de „social-populism”, omitand sa vorbeasca despre adevaratul motiv al fricii sale: USL are ca principal scop inlaturarea regimului Basescu-Boc si reinstaurarea democratiei in Romania. Nu are prea multa importanta, insa, ceea ce vorbesc cei din randurile actualei puteri. Important este ca evolutia acestei coalitii sa fie pozitiva, sa aduca o crestere continua a intentiei de vot pro-USL a cetatenilor, sa ne convinga de sinceritatea intentiilor sale si, apoi, sa ne confirme sperantele. Cine sunt principalii dusmani ai USL, cine poate impiedica victoria, aproape sigura a acesteia? Cred ca nu PDL si satelitii acestuia, chiar daca, asa cum se vorbeste, acestia pregatesc o frauda de minimum 2,000,000 de  voturi. Principalii dusmani sunt altii si se gasesc chiar in  randurile Uniunii. Primul, foarte important, este prea marele, ma tem, numar de membri ai celor trei formatiuni componente amestecati in afaceri, mai mari sau mai mici, de coruptie, imbogatiti, uneori in complicitate cu apropiati ai actualei puteri, santajabili si manevrabili de catre cei care au la indemana organismele statului. Ei sunt raspanditi pe toata suprafata tarii si nu au fost trecuti, ceea ce nu este usor, prin filtrul unor actiuni de purificare a partidelor. Vor fi usor de recunoscut atunci cand vor trece, printre altele, la actiuni dezintegratoare sub diverse pretexte ca, de pilda, apararea puritatii doctrinare, de care, de fapt, nu au habar.Vor avea puterea, liderii centrali si locali, sa-i indeparteze fara ezitare? Tot atat de primejdios poate fi orgoliul liderilor Uniunii, dorinta de a se face remarcati, de a detine cat mai multa putere si de a castiga pentru sustinatorii lor, falsi de multe ori, cat mai numeroase  posturi in conducerea statului. Ramane sa vedem cat de intelepti pot fi acesti lideri si in ce masura sunt, cu adevarat, oameni politici de valoare. Inchei, cu dorinta ca temerile mele sa fie nefondate, ca USL sa se dovedeasca o noua si adevarata stea politica si nu o noua iluzie.