Tag Archives: emil boc

Un mare om de stat: Stefan Daniel PIRPILIU

In suvoiul de evenimente „politice” mizerabile, care inunda viata romanilor, in mocirla creata de clasa politica cu care ne-a pedepsit Dumnezeu, apar, inspirati de diavolul pe mana caruia am fost dati, indivizi care vor sa fie remarcati, nu prin inteligenta care nu le prisoseste, nu prin competenta care le lipseste cu desavarsire, ci prin zelul cu care sustin dorintele si tendintele celor care-i hranesc, prin supusenia cu care se gudura la picioarele acestora. Un astfel de individ, care a bagat de seama ca mai marii sai fac totul pentru a inainta pe drumul desavarsirii dictaturii in Romania, prin stergerea ultimelor urme de libertate, a nascocit un proiect de lege prin care vom fi amendati cu 300-600 de lei daca dam ceva unui cersetor. Deci nu am dreptul sa dau din banii castigati prin munca mea cuiva care, mi se pare mie, este intr-o situatie grea si are nevoie de ajutor. Probabil ca prin aceasta lege s-ar putea ca, implicit, sa fie sanctionata orice actiune de caritate, orice act umanitar. Pe acelasi individ l-am vazut laudand, in fata unei camere de televiziune, cu ochii stralucind de satisfactie, legea prin care, la propunerea celui mai nociv partid, nu-l pot numi romanesc, se vor putea ucide cainii. Nu pot decat sa-l implor pe dl Stefan Daniel Pirpiliu sa nu ne lase sa cadem in greseala si, continuandu-si opera de mare om de stat, sa faca o lista cu ceea ce avem voie sa facem cu banii nostri, cu ceea ce avem voie sa cumparam, cu ceea ce avem voie sa mancam si sa imbracam. La urma urmei, unde am ajunge daca vreun individ, care si-a pierdut mintile, ar face un imprumut, rambursabil, sa zicem,in 5 ani, de cateva mii de euro si ar cumpara, sotiei sale, o geanta Louis Vuitton?

In „dialog” cu presedintele

Azi, 21 decembrie, dl Traian Basescu ne-a impartasit, pe posturile nationale de radio, cateva dintre „genialele” sale opinii politice, pe care se pare ca le va relua in aceasta seara, la ora 21:00, pe posturile de televiziune. Marturisesc, m-am invatat sa ascult cu scepticism ceea ce spune dl Basescu, asa ca voi incerca sa revad cateva dintre „ideile” prezentate cu intentia de a deslusi, dupa posibilitatile mele, gradul lor de credibilitate.

 T.B  -UDMR blocheaza reforma statului. UDMR are o atitudine de opozitie fata de Legea Sanatatii.                                                        Este interesant acest atac la adresa UDMR, partid care, in cadrul asa numitei Coalitii este, mai ales dupa convocarea lui Laszlo Borbely la DNA, deosebit de obedient, gata sa satisfaca orice cerinte ale puterii si, deci, ale lui Traian Basescu. Se pare ca doar in privinta „regionalizarii Romaniei” nu au cedat inca, ceea ce impiedica realizarea acesteia inainte de alegeri, eliberarea din functie a actualelor Consilii Judetene si a Presedintilor acestora si, in continuare, numirea unor conduceri provizorii, pana la alegeri, ale noilor „regiuni’ din randul pedelistilor cei mai obedienti.  S-ar crea astfel un plus de conditii pentru trucarea alegerilor in favoarea PDL, care a ajuns la cca 10% incredere din partea electoratului. In privinta noii Legi a Sanatatii trebuie spus ca aceasta institutionalizeaza „coplata”, inca un mijloc pentru saracirea, exasperarea si ingenunchierea romanilor, pentru reusita strategiei de transformare a acestora in fiinte umile fara capacitate de opozitie fata de vointa guvernantilor. De fapt dl Basescu stie ca UDMR a reusit sa castige un plus de antimaghiarism pe care-l sustine pentru a-si imbunatati imaginea. 

T.B.  Presedintele sustine „comasarea alegerilor” si se arata convins ca romanii vor intelege foarte bine ce au de facut.  Comasarea alegerilor, introducerea unui inalt grad de confuzie in mintea alegatorilor, datorita procedurii care devine deosebit de greoaie, urmareste anularea a cat mai multe voturi care vor fi transformate in voturi pentru actuala putere. Argumentele, cel putin „copilaresti”, in favoarea sa nu pot fi acceptate. Dl Basescu este gata sa dea, fara acordul poporului roman, cateva MILIARDE de EURO din rezerva valutara, pentru salvarea zonei euro, din care noi nu facem parte, dar sustine incalcarea Constitutiei si destramarea ultimelor ramasite de democratie pentru „economisirea, spun acesti indivizi, a 20 milioane de euro.

T.B.  Este foarte importanta stabilitatea politica si capacitatea noastra de a continua reformele incepute in 2009-2010.                                                                                                       Situatia polica actuala este o situatie de GRAVA INSTABILITATE politica. Presedintele Basescu are o popularitate sub 10%, iar Guvernul ceva peste 10%. Romania doreste ca Traian Basescu si Emil Boc, cu guvernul pe care-l coordoneaza, sa plece. Daca acesti domni ar avea o urma de patriotism ar face tot ce trebuie pentru imbunatatirea stabilitatii politice prin organizarea de alegeri anticipate. In privinta reformelor cred ca este inacceptabil sa folosim aceasta denumire pentru legi care au dezorganizat Romania si care au adus romanii la disperare. Dl Basescu vrea sa continue acest proces.

 T.B.  Cel mai important in momentul de fata nu este aurul ci locurile de munca.                                                                                             Presedintele Basescu sugereaza ca este bine sa dam aurul Romaniei strainilor iar romanii sa munceasca la acesti straini. In schimb dl Basescu nu a avut, niciodata, nimic de spus despre risipa incalificabila prin care din zeci sau sute de milioane de euro s-au realizat investitii neproductive, fara rost, in loc sa fie folosite pentru crearea de locuri de munca. Nu locurile de munca il preocupa pe dl Presedinte.

MA INTREB: de ce Presedintele Basescu nu ne intreaba, prin referendum, daca suntem de acord cu imprumuturile uriase facute, daca suntem de acord cu comasarea alegerilor sau cu „asa numita” regionalizare a Romaniei. Credeti ca dl Basescu nu stie ca felul in care se trece peste vointa cetatenilor, prin aprobarea unor legi de mare importanta prin angajarea raspunderii, este antidemocratic? Stie, dar aceasta este directia in care vrea sa ne duca.

CONCLUZIE:  NU MA POT LASA IN MANA PRESEDINTELUI BASESCU.  Nu pot face prea mult dar voi vorbi si, mai ales, voi scrie. Dl Basescu este un individ care ia hotarari abrupte, nu le cumpaneste cu calm, nu se consulta cu cei care stiu mult mai mult ca el.  Dl Basescu spune: -Am luat de la Uniunea Europeana 6 miliarde de euro, nu putem sta acum pasivi, adica trebuie sa dam bani statelor din zona euro. De ce nu ne spune dl Basescu cat am dat sub forma de cotizatie, probabil aproape aceiasi suma. De fapt dl Basescu, pe care l-a luat gura pe dinainte promitand ca vom contribui la salvarea euro, incearca sa ne castige de partea sa, apeland la „mandria” nationala, clamand: -Nu suntem o tara neputincioasa. Facea bine daca se consulta in chip democratic.

Apropos! Ce are de spus dl Mugur Isarescu? De ce tace?


LASZLO BORBELY

Va amintiti de convocarea la DNA a dlui Laszlo Borbely, ministru al mediului in Guvernul Romaniei? Nu s-a mai auzit nimic, absolut nimic despre aceasta convocare. S-a facut liniste.

Dl Borbely ne-a informat ca in foarte scurt timp se va lua o decizie in legatura cu acordarea avizului de mediu strainilor care vor sa puna mana pe aurul de la Rosia Montana. Sunt sigur ca acest aviz va fi favorabil, deci conform cu dorintele marelui patriot, aparator al Romaniei, Traian Basescu, ca se va permite celor de la Rosia Montana Gold Corporation sa ne ia aurul contra a nimica toata si, poate mai grav, sute de mii de romani vor fi expusi intoxicarii cu cianura. Aceasta cianura poate ajunge pana in apele Dunarii, ducand la o extraordinara catastrofa. Cine va raspunde atunci?

Din stralucita activitate a obedientului domn Laszlo Borbely, la Ministerul Mediului, trebuie sa nu uitam taxa de poluare pentru autoturismele care circula in Romania, taxa enorma si absolut nedreapta dar aducatoare de mari venituri la nesatiosul buget dirijat de dl Boc. Acelasi domn Borbely se pregateste sa ne puna sa platim si o taxa de poluare pe centralele termice, actiune care va contribui din plin la strategia de saracire si ingenunchiere a romanilor.

De ce nu spune nimic dl Laszlo Borbely despre grava poluare a Romaniei provocata de defrisarea barbara a padurilor, printre ai carui autori se afla si unii dintre colegii Domniei-Sale, lideri ai UDMR, imbogatiti din vanzarea lemnului Romaniei?
Nu era de datoria Domniei-Sale sa faca ceva pentru blocarea acestei actiuni de jaf?

Ma intreb: sunt printre liderii UDMR unii care pot fi luati in vizor de DNA? Nu putem face astfel de afirmatii chiar daca multi dintre acestia sunt detinatorii unor averi frumusele. Putem, insa, gandi ca nimic nu este intamplator.

LIPSA DE PRUDENTA A DLUI PRIM-MINISTRU EMIL BOC

Dl Emil Boc insista. Vrea, cu tot dinadinsul, sa-l vada eliberat pe dl Sorin Apostu si declarat nevinovat. Asa reiese din ultima sa declaratie in legatura cu coruptia din Primaria Cluj care suna astfel: „Sorin Apostu e NEVINOVAT, a modernizat orasul si isi iubeste familia”. Ce modernizari a facut oare Sorin Apostu la Cluj? Nu stiu. Poate ca sunt asemanatoare celor vreo 25 de sensuri giratorii facute la Brasov, in care s-au bagat multi bani -,suma este tinuta la secret,- unele dezorganizand circulatia, ducand la o uzura cu totul exagerata a masinilor si punand in primejdie pietonii. Dar, probabil, dl Boc stie multe depre modernizarea Clujului si despre banii cheltuiti pentru modernizari, ceea ce, cred eu, il determina sa sara in apararea lui Apostu cu toata greutatea cuvantului sau de PREMIER. S-ar putea, insa, ca insistenta dlui Boc sa supere pe cineva, poate chiar pe presedintele Basescu, care sa nu tolereze aceasta incercare de influentare a Justitiei prin care i se incalca puterea. Asa ca il sfatuiesc pe dl Boc sa fie ceva mai prudent.

Lipsa de decenta a dlui Emil Boc

 Emil Boc a suferit si sufera. Arestarea bunului sau prieten, Sorin Apostu, fostul sau succesor la „tronul” de primar al Clujului s-a prelungit si, in ciuda interventiei sale directe, repetata de curand, procurorii si judecatorii nu s-au lasat impresionati si au prelungit arestarea preventiva a lui Sorin Apostu si a complicelui sau, Calin Stoia. Totusi, sufletul simtitor al dlui Boc se mangaie cu micile privilegii de care se bucura cei doi inculpati. Sorin Apostu bea, din cand in cand, cate o cafea cu seful Inspectoratului Judetean de Politie iar Calin Stoia este dus, cu masina Politiei, la SPA. Toate acestea in baza principiului: nimeni nu este mai presus de LEGE.

POKER CU MIZA URIASA

Pe noi, romanii, ne-a facut fericiti momentul in care am fost acceptati in Uniunea Europeana. Este adevarat ca s-au gasit si romani, poate clarvazatori, care apreciau ca vom fi membri de categoria II  si ca Uniunea va fi condusa de tari cu adevarat puternice, exemplificand, in primul rand, cu Germania. Au trecut cativa ani, am cotizat cu mult mai multi bani decat am primit pentru a ne apropia de nivelul de dezvoltare al celorlalte tari membre si am aflat, de curand, ca al doilea val al crizei economice ameninta, cu un adevarat cutremur, si economiile tarilor care pareau de nezdruncinat. Iar acest cutremur, se prezicea de catre un important lider politic european, s-ar putea produce intr-un termen masurat in ore. Nu poti sa nu te intrebi cum se poate ca aceasta amenintare, provocata de cresterea pana la un nivel inadmisibil al datoriei publice, al datoriei suverane a statelor europene, nu a fost sesizata pana acum. Unde au fost politicienii care , acum, ne sperie cu prabusirea euro si cer sacrificii mari din partea cetatenilor de rand. De ce nu recunosc ca ei sunt principalii vinovati? De ce politicienii nu au actionat la timp pentru limitarea indatorarii si a lacomiei bancilor care sunt, de fapt, creditorii ce ameninta existenta statelor europene? De unde au venit banii pe care bancile i-au imprumutat statelor europene? Cat din acesti bani proveneau din depunerile cetatenilor carora li se cer acum  sacrificii?

Presedintele Basescu a stat in genunchi la recentul summit si a acceptat totul fara ca, macar  de forma, sa consulte poporul roman prin intermediul  Parlamentului. Probabil ca l-a „consultat” pe ambasadorul Statelor Unite. Este sigur ca vom plati din greu iresponsabilitatea clasei politice europene si mai ales a clasei politice romanesti dar se pare ca este prea tarziu pentru a ramane in afara acestui joc de poker cu miza enorma. Toate acestea se petrec pe fondul semnelor evidente de intarire ale represiunii brutale impotriva protestelor legitime ale romanilor. Represiunea se va intari in viitorul apropiat iar radacina sa va fi, tot mai evident, arbitrariul si infatuarea din mintea presedintelui. Iata un exemplu: dl Basescu, suparat pe cei care ne imputa coruptia,  ne indeamna sa nu mai cumparam legume olandeze. Ridicol. Ar trebui sa se intrebe de ce trebuie sa importam legume si flori din Olanda, sa se intrebe de ce nu suntem in stare sa avem o politica ferma si eficienta de consolidare a agriculturii, asa incat sa minimizam importurile. De ce nu loveste dl Basescu in legumele olandeze prin crearea unei agriculturi romanesti functionala si productiva?

Uniunea Europeana a fost, de la inceput, un esafodaj nestabil, o constructie fara fundatie, asezata pe nisip. Aceasta Uniune nu are o politica externa unitara, nu are armata, nu are sistem fiscal, etc. Este greu de crezut ca politicienii din actualele tari membre vor renunta la parte din putere pentru a se construi o Uniune viabila. Este semnificativ, pentru utilitatea Uniunii, faptul ca dl Basescu isi permite sa incalce Constitutia fara a fi, macar, atentionat. Oricum, acceptarea si functionarea masurilor propuse la recentul summit, necesare dar tardive si incomplete, vor fi un masurator semnificativ al viitorului Uniunii.

Ipocrizie

Cele petrecute, recent, intre profesorul de educatie fizica de la liceul Jean Monnet si o eleva au fost „preludiul” manifestarii indignarii a diversi domni si a diverse doamne care, subit, au aflat ca nu sunt de loc rare „intamplarile” jenante in mediul sistemului de educatie. Pana si stralucitul ministru, Daniel Funeriu, a aparut pe ecranele televizoarelor pentru a-si manifesta, autoritar, hotararea de a instaura deplina moralitate in invatamantul romanesc. Unde au fost oare toti acesti farisei pana acum? Nu au intrat prin liceele frecventate, mai ales, de catre copiii celor care se joaca cu banii pentru a vedea „prezentarile de moda” sau masinile de mare lux cu care imbogatitii acestor zile si-au dotat odraslele? Nu au aflat ca violenta este tot mai des intalnita in scoli si ca sunt elevi care agreseaza profesorii? Nu s-au gandit ca inegalitatea si privilegiile cultivate de politicienii aflati la putere isi vor pune amprenta asupra comportamentului acestor copii? Dar la influenta unor spectacole de televiziune lipsite de perdea sau a luxului exagerat afisat de unele doamne din „clasa politica” s-au gandit? Dar la raul pe care-l face, de exemplu, felul in care sunt tratate de catre justitie asa numitele beizadele dupa ce omoara, cu masinile cumparate de tata oameni modesti care circula corect?

Problema educatiei in invatamantul romanesc devine grava. Lasat pe mana unor politicieni incompetenti si cu preocupari straine de problemele reale, invatamantul se degradeaza zi de zi. Profesori platiti cu cateva sute de lei pe luna, parinti chinuiti de grija zilei de azi, copii lipsiti de indrumarea necesara la aceasta varsta, iata care sunt componentele „educatiei” care-si fac tot mai mult loc in peisajul Romaniei.

Cred ca parintii trebuie sa se implice mult mai serios in activitatea scolilor, sa refuze politizarea acestora si sa nu admita ca indivizi nepregatiti sa conduca activitatea scolara. Trebuie, deasemeni, ca Consiliul National al Audiovizualului, care se ocupa numai cu sanctionarea celor care cartesc la adresa mai marilor din politica noastra, sa-si indrepte atentia spre educatia prin televiziune.