Tag Archives: Daniel Constantin

O noua stea sau o noua iluzie?

Uniunea social-liberala navigheaza oficial, de ieri, pe apele tulburi ale politicii romanesti. Asteptata cu speranta de multi romani, cu teama de altii, mult mai putini, USL a fost intampinata cu ura de catre cei care reprezinta actuala putere. Printre altii, Premierul Emil Boc, dovedind, din nou, ca este un om politic minor nu a gasit nimic mai bun de spus, mimand dispretul, decat ca este vorba de „social-populism”, omitand sa vorbeasca despre adevaratul motiv al fricii sale: USL are ca principal scop inlaturarea regimului Basescu-Boc si reinstaurarea democratiei in Romania. Nu are prea multa importanta, insa, ceea ce vorbesc cei din randurile actualei puteri. Important este ca evolutia acestei coalitii sa fie pozitiva, sa aduca o crestere continua a intentiei de vot pro-USL a cetatenilor, sa ne convinga de sinceritatea intentiilor sale si, apoi, sa ne confirme sperantele. Cine sunt principalii dusmani ai USL, cine poate impiedica victoria, aproape sigura a acesteia? Cred ca nu PDL si satelitii acestuia, chiar daca, asa cum se vorbeste, acestia pregatesc o frauda de minimum 2,000,000 de  voturi. Principalii dusmani sunt altii si se gasesc chiar in  randurile Uniunii. Primul, foarte important, este prea marele, ma tem, numar de membri ai celor trei formatiuni componente amestecati in afaceri, mai mari sau mai mici, de coruptie, imbogatiti, uneori in complicitate cu apropiati ai actualei puteri, santajabili si manevrabili de catre cei care au la indemana organismele statului. Ei sunt raspanditi pe toata suprafata tarii si nu au fost trecuti, ceea ce nu este usor, prin filtrul unor actiuni de purificare a partidelor. Vor fi usor de recunoscut atunci cand vor trece, printre altele, la actiuni dezintegratoare sub diverse pretexte ca, de pilda, apararea puritatii doctrinare, de care, de fapt, nu au habar.Vor avea puterea, liderii centrali si locali, sa-i indeparteze fara ezitare? Tot atat de primejdios poate fi orgoliul liderilor Uniunii, dorinta de a se face remarcati, de a detine cat mai multa putere si de a castiga pentru sustinatorii lor, falsi de multe ori, cat mai numeroase  posturi in conducerea statului. Ramane sa vedem cat de intelepti pot fi acesti lideri si in ce masura sunt, cu adevarat, oameni politici de valoare. Inchei, cu dorinta ca temerile mele sa fie nefondate, ca USL sa se dovedeasca o noua si adevarata stea politica si nu o noua iluzie.

Publicitate