Spectacol gratuit

 

Spectacolul gratuit, oferit, cu „generozitate”, celor doua mari tabere in care s-a impartit Romania, continua. Aceleasi personaje rebut sunt amestecate in coctailul, numit Guvern, pe care-l mixeaza Emil Boc, sub privirea atenta a lui Traian Basescu. Au aparut si cateva noutati. Dl Boc vrea sa dea educatia copiilor din Romania, reformele absolut necesare in acest domeniu, pe mana unui oportunist de a carui competenta ma indoiesc, a celui care din sindicalist vehement s-a transformat intr-un super-vehement pedelist; la agricultura un medic veterinar, autor al unui dubios accident in care si-a pierdut viata un copil, impus de Gheorghe Flutur; la apararea nationala un individ cu multe semne de intrebare: etc. etc. Spectacolul continua. Cele cateva randuri de mai sus au un singur rost: sa semnaleze criza acuta de politicieni competenti in cadrul PDL. Din pacate, pentru Romania, dl. Emil Boc nu are cu cine sa construiasca guvernul, este obligat sa recurga la improvizatii, iar rezultatul va fi adancirea crizei grave in care ne aflam.

Se discuta cu argumente si contra-argumente, mai ales in cadrul PDL, despre cedarea catre UDMR a Ministerului Culturii, la care a fost nominalizat fostul candidat la presedintie, Kelemen Hunor. Obiectia se refera la faptul ca  Biserica Ortodoxa, majoritara in Romania, va fi obligata sa colaboreze, prin departamentul cultelor, parte a Ministerului Culturii, cu un reformat. Nu as da prea multa atentie acestui aspect, colaborarea referindu-se la aspecte administrative. Mi se pare ca se poate vorbi, insa, in ochii prea multor iubitori de banci vopsite tricolor, despre o problema de imagine, generata de incredintarea culturii nationale romanesti unui maghiar. Nu stiu de ce, de fapt stiu, dar cred ca Kelemen Hunor va fi cel mai bun ministru al culturii din ultimii 20 de ani.  

Publicitate

La o imposibila aniversare

Se opri.  Ceva, ceva ciudat, i se sbenguia prin fata ochilor. Sau, poate, i se parea?  Era numai aerul fierbinte care se ridica tremurand din praful, tot mai gros, care acoperea drumul?  Sau il inselau ochii impaienjeniti de lacrimile care incercau sa-i spele? Sau vinovata era oboseala care-i amortise dureros incheieturile si nu-l mai lasa sa gandeasca?  Stia ca trebuie sa se opreasca, trecuse prea mult timp de cand mergea. Cauta, cu privirea care nu-l mai ajuta, putina umbra si se lasa sa cada in praful fierbinte. Simtea cum racoarea minunata care il invaluia ii limpezea gandurile. Incerca sa-si aminteasca de unde venea si, asa cum fusese deprins candva, intinse mana dreapta si o gasi pe a ei. O stranse usor si incepu sa rada.  Se poate?  La varsta lui gangurea in timp ce mama, draga lui mama, incepuse sa-i spuna o poveste. Acum stia. Isi amintise de unde venea si aflase unde ajunsese.