Iubiti pictura? Ce mare muzeu vreti sa vizitati?

Am folosit cateva ore pentru a incepe o fabuloasa calatorie. O calatorie printre extraordinarele comori ale artei, prin minunata lume a marii picturi. Am inceput o calatorie care, sunt sigur, va dura fara sfarsit, o calatorie de care, dupa ce o incepi, nu te mai poti desparti.  Convingeti-va. Pentru toti cei care iubesc pictura, pentru toti cei care au visat si viseaza sa vada marile muzee si inca nu au aflat ca multe dintre acestea sunt acum la indemana noastra, dau adresa unui extraordinar site construit, cu multa si admirabila truda, de Google:

http://www.googleartproject.com

Drum bun!

Publicitate

Cu Eugenia Voda

In lumea mocirloasa in care traim, Eugenia Voda este unul dintre reperele salvarii din super-mediocritatea croita de catre neoamenii care urasc cultura, care urasc intelectualitatea, care se balacesc cu voluptate in grobianism, in minciuna si hotie. Eugenia Voda are un site pe care sunt postate minunatele interviuri pe care le-a realizat cu unii dintre cei mai valorosi romani. Probabil ca multi, dintre cei pentru care Eugenia Voda este un leac de suflet, viziteaza deja acest site, totusi dau adresa:

http://www.eugeniavoda.ro/ro/pagina-principala

sau, daca doriti sa ajungeti direct la interviuri:

http://eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse

Asa se formeaza dinastiile

 

Ma pregatisem sa notez cateva pareri despre felul in care porneste, scartaind, economia romaneasca in 2010 si, nu se putea altfel, ceva despre proiectul de buget. M-a deturnat, insa, televizorul si discutia, gazduita de Antena 3, despre candidatura la un loc de deputat a unui tanar „promitator”, pe nume Honorius Prigoana, fiul cunoscutului organizator de afaceri  -insalubre-  cu salubrizarea nu stiu cator orase, afaceri din care a reusit sa adune o avere de cca. 150 de milioane de euro. Curios, am adunat cateva informatii, am admirat mutrisoara baietelului dlui Prigoana, l-am ascultat debitand niste pareri despre reforma statului si am aflat ca are, halal lui, drept model-idol, pe Traian Basescu, tatal altei odrasle minune. Puisorul de politician este dotat cu un automobil Lamborghini, de 400 de mii de euro, spunea Radu Tudor, de numai 150 de mii de euro, stiu eu. Sa nu uitam ca si dl Prigoana-senior este  politician, deputat sau senator, una dintre importantele sale idei politice fiind eliberarea actualului sediu al Parlamentului pentru a fi transformat intr-un centru „mondial”, cred eu, de distractie si mutarea Parlamentului in cladirea, la care se lucreaza de vreo 30 de ani, a Bibliotecii Nationale. Buna idee. Ce nevoie are Romania de Biblioteca Nationala? Mult mai multa nevoie avem de luminile imberbului Honorius, de „extraordinarele” sale cunostinte in afacerile de stat, de „experienta” sa in problemele sociale ale romanilor. L-am ascultat, cu „admiratie”, vorbind despre banii castigati din munca sa si nu am indraznit sa ma intreb cu ce s-a spetit castigand atatia bani, in timp ce oameni de mare competenta in inginerie, medicina, cultura, in meserii  care cer talent si invatatura, etc. abia reusesc sa supravietuiasca. Regret, dar in discutia televizata, nu am auzit pe nimeni afirmand un fapt esential: in situatia de azi avem nevoie de mari competente in domeniul deciziei politice, nu putem fi de acord cu transformarea politicii intr-o sinecura, intr-un instrument de promovare a imposturii, de sprijinire a arivismului. Si totusi, nu ma voi mira daca banii vor reusi si de data aceasta.

Cred ca nimeni nu poate fi cu adevarat politician pana nu afla, prin efort real, cum se intretine o familie, cum se cresc copiii, cum se sta noaptea la capataiul copilului bolnav, cum traiesc milioanele de romani care nu pot avea nici macar un Logan la mana doua.  Nu poate fi politician adevarat cineva care a trait in cu totul alta lume, in lumea banilor de-a gata, a luxului, a sfidarii celor pe care se declara dornic sa-i reprezinte. 

Trebuie sa-mi impartasesc convingerea ferma ca in Romania sunt multi, foarte multi, oameni de mult mai mare valoare decat acest domn Honorius, oameni care nu au transferat in buzunarele lor nici un leu din taxele si impozitele platite de cetateni romani.    

Sindromul sclaviei

Unul dintre cele mai vizibile rezultate ale campaniei electorale va fi cresterea numarului de depresivi, de insomniaci, de consumatori ai diverselor pilule anti-stres. Tot mai multi spun: „Inchide televizorul, nu-i mai pot suporta, nu vreau sa mai stiu nimic despre abjectia politica”, etc.etc. Asa creste numarul celor care nu voteaza, al celor care par lipsiti de interes pentru viata lor, pentru ceea ce se intampla cu copiii, cu bolnavii, cu scoala si cu tot ceea ce inseamna viata noastra. Toti acestia sunt oameni care si-au pierdut orice speranta, oameni carora li se pare ca traiesc inconjurati de indivizi lacomi, nemilosi, gata sa le ia tot ce mai au, gata sa-i batjocoreasca, gata sa-i umileasca, in timp ce  privesc, zambitori, elegant imbracati, grasi si rumeni la fata, de pe ecranele televizoarelor sau cocotati pe afisele electorale platite cu multe milioane de euro. Multi dintre acesti oameni sunt niste infranti carora nu le mai functioneaza reflexele de aparare, carora, in schimb, le functioneaza un manunchi de reflexe, dobandite intr-o viata umila, reflexe care pot fi numite „sindromul sclaviei”. Ei stiu ca trebuie sa voteze cu stapanul si vor vota cu el. Frica, o frica greu de explicat si pe care nu o constientizeaza, le va duce mana in care tin stampila pe numele acestuia. Ei sunt cam 30% dintre noi. Multi dintre ei vor fi pacientii medicilor psihiatri, in incercarea de a-si recastiga normalitatea gandurilor, mai multi isi vor continua existenta fara orizont.

Lumina orbilor

                                           Fals roman. Fragmente

                                                            Episodul 1

Ora 2 din noapte si el inca se zvarcolea mototolind cearsafurile de matase in care-l invatase un ministru, coleg de partid, ca se doarme neintors. O prostie.Tocmai azi cand avea un motiv serios sa se simta fericit si sa uite nelinistile care-i furasera buna dispozitie in ultimul timp, tocmai azi cand, in sfarsit, ticalosul de Cutuva transferase ultima transa pe care i-o datora, de la asfaltarile din vara care a trecut, si cu asta depasise, la cash, cinci milioane de euro, tocmai azi el nu putea sa doarma. Isi dadu seama ca nu scapase, inca, nici de teama care-l gadila in stomac de cand observase ca Cutuva nu respectase pasii de siguranta conveniti, atunci cand operase transferul banilor. O facuse intentionat? S-o fi dat cu astia de la PNA? Nu-i venea sa creada. Vorba aia, toti mananca graunte din palma lui. Dar mai stii. Coincidente nu prea exista si, batu in tablia de lemn sintetic al patului, iata ca au trecut doar vreo cinci-sase zile de cand fusese chemat de „cel mare” la palatul Treicoceni. Ce momente teribile. Cum strigase la el ca nu mai poate sa-i tina in frau pe cei care-l vaneaza si ca daca nu stie sa o faca cu perdea sa-si dea demisia, ca si asa partidul are destule necazuri. Nu indraznise sa intrebe ceva. Se lasase in genunchi langa jiltul sculptat in care statea stapanul, ii sarutase mana, i-o udase cu lacrimi adevarate, lacrimi de spaima,  pana cand acesta se mai linistise si-i aruncase un „Cara-te” mai binevoitor si, in sfarsit, multumesc Doamne, il binecuvantase si cu un hohot scurt de ras. Plecase dar nu apucase sa faca cei vreo douazeci de pasi pana la usa si se auzise strigat: „Fi atent, nu ti-ai platit datoriile si baga de seama ce si cu cine vorbesti, stau cu multe perechi de ochi pe tine”. Asa era. Trebuia sa cotizeze la fondul pentru alegeri cu un milion. Las-ca ai de unde, strigase seful la el si mai spusese, soptit, ceva, parca un nume, parca chiar numele bancii din celalalt capat al pamantului unde crezuse ca banii lui, banutii lui dragi, sunt la adapost de ochii si urechile spionilor. Doamne! E plina lumea de tradatori!  Nu putea sa spuna nimeni ca nu se straduise, ca nu-i stransese cu usa pe toti cei care adunasera ca furnicile din ce le aruncase el si, totusi, nu trecuse de jumatatea datoriei. Ba chiar unii se obraznicisera si, cu vorbe mestesugite, spuse pe ocolite, dadusera de inteles ca s-ar putea ca stapanul sa cada de la Treicoceni drept la ….., Doamne fereste! si ca, deci, erau bani aruncati, bani cu care s-ar putea castiga bunavointa celor care incep sa fie in carti. Simti un fior. Dar daca va trebui sa dea el banii din cele cinci milioane abia adunate? Dar daca prevestitorii de rau au dreptate? Trebuie sa se gandeasca bine. Trebuie sa pregateasca un plan de rezerva. Se ridica si, asezat pe marginea patului, incepu sa-i treaca in revista pe cei care ar fi potriviti pentru o intelegere. Dracu sa-i ia, au sa-l jupoaie de bani. Erau cativa, mai greu era sa stai de vorba cu ei fara sa te simta javrele si inca si mai greu era sa nu gresesti si sa te dai pe mana dusmanilor. Avea destui, gata oricand sa-i ia capul, ceea ce era gata sa le faca si el. Se ridica si inchise usa catre camera alaturata de unde se auzea sforaitul Marioarei, tinerica cu care-si inlocuise nevasta. A dracului muiere. N-a vrut sa plece fara juma de milion. Acu parca-i pare rau, cheltuiala mare pentru nimic. E drept ca-l cam facea de ras fosta nevasta, nu se mai potrivea cu pozitia lui de inalt demnitar, in curand ministru, ca asa-i spusese hohotind seful: „pe tine te voi face ministru la cultura, invata bine sa semnezi, altceva nu-ti trebuie”. Si acum toate se clatina, este ora 3 si el nu poate dormi, aia sforaie mai tare, i se zbate ochiul stang si-l mananca palma dreapta. Gata, sictir, spuse cu voce tare si rezemandu-se de masa dadu cu ochii de cartea legata in piele de crocodil pe care i-o adusese lingaul si nenorocitul de Sticleanu. Citi literele aurite: Augusto Roa Bastos. Eu, supremul.  Stia ce vrea Sticleanu, sa i se dea postul de director. Unde? La Directia de Cultura. Il plictisea si, totusi, il primise. Intrase indoit de mijloc, aruncand cu vocea lui de bas de cel putin zece ori: „sa traiti, sa traiti,…”. -Ce vrei? il intrebase scurt. „Sa traiti, dati-mi voie sa va ofer aceasta carte. Sunt sigur ca va prefigureaza viitorul. Am legat-o in piele de crocodil asa incat sa fie demna de biblioteca Dvs”. Isi batea joc? Nu, e prea lingau. „Bine. Pune-o acolo”. „Si, va rog din suflet, nu ma uitati, stiti, cu Directia de Cultura…..iar daca nu se poate acolo, ma duc si la Finante, sau la Sanatate, ca eu sunt un intelectual veritabil, stiu de toate iar credinta mea…stiti Dumneavoastra” „Bine, bine, poti pleca”. Ce tampit, vrea post de director si vine cu o carte, dar, mai stii, poate ca nu mi-ar strica o biblioteca. Ar completa frumos decorul  in camera unde am pus plasmele, punem si cartile de bucate ale Marioarei, mai gasesc vreo cateva…..

                                                  Va urma, in curand  

NOTA: Orice asemanare cu personaje sau intamplari din viata reala este strict intamplatoare si nedorita de autor.

Moise Guran, fata cu reactiunea

Pe lista mea cu programe de televiziune acceptabile este si <bizbazarul> lui Moise Guran, de pe Antena 3. Cu informatii actuale, comentate la nivelul necesar unui telespectator care se doreste informat, <bizbazarul> este interesant, ceea ce a facut din Moise Guran un realizator pe care-l apreciez. Azi, insa, dl. Guran m-a surprins in mod neplacut, dovedindu-se, dupa parerea mea, strain de realitatea in care traim noi, cetatenii „de rand”, platitori ai taxelor si impozitelor pe care le cheltuie, cat mai ferit de ochii si urechile contribuabililor, baietii destepti ajunsi in fruntea tarii, a judetelor, a oraselor si a satelor. Se discuta, la Antena 3, despre consecintele descentralizarii asupra invatamantului. In timp ce liderul unei federatii sindicale, furios dar bine informat si inteligent, descria ce se va intampla cu invatamantul ajuns pe mana unor primari nepriceputi in ale scolii, uneori si din cauza claselor putine prin care au avut ocazia sa treaca, dl. Guran a gasit ca este potrivit sa laude modul in care comunitatile se vor putea implica in organizarea invatamantului, sub obladuirea primarilor si a altor „vipuri” locale, pline de dragoste pentru carte si de competenta in domeniu. Preluand „sloganurile” cu care actuala putere vrea sa ne convinga ca descentralizarea va apropia deciziile de cetateni, dl Moise Guran, serveste interesele „baronilor” locali, din cauza ca  nu a aflat, poate ca nu a avut ocazia, ca primarii si consiliile locale sunt gata, oricand, sa calce legile, ca ceea ce dl. Guran numeste „comunitatile” din sate si orase nu au cuvant in fata multora dintre primari, ca functionarea administratiilor locale se bazeaza pe negocieri si intelegeri pe care este greu sa le afli, etc.etc. Trecerea invatamantului in subordinea totala a administratiilor locale va insemna numirea de directori dupa bunul plac al primarilor, va insemna politizarea colectivelor de profesori, va insemna coborarea cu inca o treapta a bietului invatamant romanesc. Vor fi tot mai putini cei care vor opta pentru o cariera in invatamant unde ar fi obligati sa se supuna toanelor unor indivizi ce le sunt mult inferiori. La toate acestea se vor adauga si ideile, daca pot fi numite idei, cu care vrea sa reformeze invatamantul, inca o data, si Ecaterina Andronescu, fara sa se intrebe cum privesc parintii ideile ale caror cobai vor fi copiii pe care-i cresc cu multe sacrificii.

  De fapt, descentralizarea, in toate domeniile administratiei, pentru care insista „baronii” satelor si oraselor, este promovata, in primul rand, de presedintele Basescu, pentru a-si asigura sprijinul primarilor, etc. la alegerile din toamna. Sunt sigur ca descentralizarea va face ca Romania sa nu mai fie un stat cu legislatie unitara, ca vom fi supusi bunului plac al sefilor si sefuletilor din judetele si orasele tarii. Asa ca, dle Guran, mai ganditi si dati-i voie si „reactiunii” sa vorbeasca.  

Buna dimineata, Oana Pellea!

Duminica, dimineata. Motanul si catelul au mancat, s-au plimbat, asa ca este randul meu la bucuriile pe care, inca, le mai putem pastra. Cu o ceasca de cafea, asezata, cam inghesuit, in dreapta, deschid calculatorul, fac „click” pe adresa unui blog pe care nu l-am vizitat de ceva timp si…”buna dimineata Oana Pellea”. Oana nu stie, dar este unul dintre prietenii mei buni. Ne-am cunoscut prin alt bun prieten, Eugenia Voda. Pana atunci, Oana Pellea era, pentru mine, o minunata actrita, un talent fara nimic comun cu vedetele care umplu sticla televizoarelor. Dar atunci,-multumesc, Eugenia Voda-, privind-o si ascultand-o, lasandu-ma fascinat de tot ce spunea cu simplitate si sinceritate, fermecat de minunata ei personalitate, m-am simtit inundat de un val de optimism. In Romania, in Romanica,-cum o alinta ea-, traieste speranta, nu a murit altoiul care va da sanatate trunchiului atins de putreziciune.  Romania, cu bune si cu rele, este a noastra, a celor care credem in aceleasi adevaruri ca Oana Pellea, un artist cu „canalul sensibilitatii deschis ca o rana”.  

Nota: Cand aveti nevoie de putina lumina, cititi: http://www.adevarul.ro/articole/e-un-exercitiu-fabulos-sa-ierti-marlanul.html  

RUSINEA NATIONALA

Duminica seara. Privesc, cu oarecare detasare, la inceput, apoi cu indignare, pot spune cu furie si rusine, la un reportaj-document. ANTENA3 ne prezinta Biblioteca Nationala a Romaniei. Este a doua, in Europa, ca marime si, cred, valoare, dupa cea a Frantei. Incaperi mizere, umezeala, instalatii care nu functioneaza, totul intr-o cladire care ameninta sa se prabuseasca. Aici sunt adapostite tiparituri si manuscrise care inseamna cultura acestui popor. Nu stiu cat a „colorat” reporterul acest reportaj dar este suficient sa aud ca nici un ministru al culturii nu a vizitat, dupa 1989, acest asezamant, infiintat pe vremea lui Cuza-Voda, pentru ca sa inteleg, mai bine, unde am ajuns. Nici chiar Adrian Nastase, care a vrut sa „confiste” imensa cladire inceputa in anii 80 si destinata acestei biblioteci, in care puterea comunista a investit, ni se spune, 60 de milioane de dolari, fara sa apuce sa o termine, nu a catadicsit sa vada, cu ochii lui, ce inseamna acest depozit de cultura.    Intentia lui Adrian Nastase a fost, ce rusine, sa termine cladirea si, in loc sa mute acolo Biblioteca Nationala, sa o transforme in sediu al Guvernului. L-au oprit protestele. Cladirea nu a devenit sediu al guvernantilor dar, in aproape 20 de ani, cei care s-au perindat la guvernare, de toate culorile politice, nu au gasit bani pentru a o termina si a da un adapost potrivit Bibliotecii Nationale. In schimb s-au cheltuit sume imense, incomparabile cu ce ar fi trebuit pentru terminarea acestei cladiri, pe masini, plimbari in strainatate, sedii de lux, propaganda electorala, etc. etc. etc. Desteptati-va domnilor, cereti scuze acestui popor necajit si umilit, faceti economii acolo unde trebuie si aratati, in ceasul al doisprezecelea, putin respect pentru cultura noastra. Nu uitati ca se apropie un cutremur important. Daca actualul sediu al Bibliotecii Nationale se va prabusi si va ingropa tezaurul pe care-l „adaposteste”, nimeni si nimic nu va putea sa va scuze. NU LASATI CA BIBLIOTECA NATIONALA SA FIE O RUSINE NATIONALA!

AVERTISMENT

Prostia ca slabiciune a mintii, nu este vreo vina, vreun viciu sau vreun pacat, este un dat genetic: cineva este prost asa cum are ochii albastri sau muschii puternici. Fapt este ca prostul, prost fiind, nu poate patrunde in miezul lucrurilor, nu are discernamant, percepe faptele in sine, desprinse din contextul lor, e incapabil sa asocieze sau sa disocieze, nu poate nici analiza o stare de lucruri, cat de cat complexa, nici sintetiza elemente in aparenta disparate. Cum lumea ii este greu de inteles. o potriveste el, cumva, putinei sale intelegeri, punand, de bine de rau, la un loc notiuni false ori confuze, de obicei preluate anapoda din lunga si bogata traditie a prostiei omenesti. Lucru firesc, pentru ca, neputand abstractiza, prostul trebuie sa se foloseasca de generalizari gata facute de altii, la fel de prosti ca si el, daca nu si mai rau. Intr-adevar, dintre doua sau mai multe posibilitati, prostul o alege fara gres pe cea mai stupida si apoi se odihneste asupra ei.

                                                                               Din „Despre prostie” de Petru Cretia

Nota mea:

Nu uitati ca prostia se insoteste, de foarte multe ori, cu ingamfarea, de unde si foarte adevarata observatie: „prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul”. Inarmati cu aceste adevaruri, priviti cu atentie in jurul Dumneavoastra. Priviti la cate un individ infumurat care, folosind clisee gaunoase din noua limba de lemn, ne da lectii, ne explica de ce trebuie sa-l punem, pe el si numai pe el, impreuna cu clica care-l sustine, in fruntea bucatelor. Nu va lasati inselati de zambete mieroase si de strangeri de mana. Fiti atenti! Prostul poate fi foarte viclean si, deci, foarte primejdios. El ii uraste pe toti cei inteligenti, cinstiti si modesti, care refuza sa se inhaiteze cu el si cei asemenea lui. Prostul nu discuta argumentand, el discuta afirmand si batand cu pumnul in masa. Prostul este las si lipsit de scrupule. Infruntati-l si nu faceti greseala de a confunda viclenia cu inteligenta.