Category Archives: Constitutia Romaniei

Lipsa de decenta a dlui Emil Boc

 Emil Boc a suferit si sufera. Arestarea bunului sau prieten, Sorin Apostu, fostul sau succesor la „tronul” de primar al Clujului s-a prelungit si, in ciuda interventiei sale directe, repetata de curand, procurorii si judecatorii nu s-au lasat impresionati si au prelungit arestarea preventiva a lui Sorin Apostu si a complicelui sau, Calin Stoia. Totusi, sufletul simtitor al dlui Boc se mangaie cu micile privilegii de care se bucura cei doi inculpati. Sorin Apostu bea, din cand in cand, cate o cafea cu seful Inspectoratului Judetean de Politie iar Calin Stoia este dus, cu masina Politiei, la SPA. Toate acestea in baza principiului: nimeni nu este mai presus de LEGE.

Publicitate

DE ZIUA PRESEDINTELUI

 Traian Basescu se straduie sa puna botnita justitiei. Folosind un pseudo-rationament, potrivit caruia dezastrul in care ne-a adus grupul Basescu, Boc, Udrea, Roberta Anastase impreuna cu ceilalti acoliti trebuie sa devina argument pentru hotarari judecatoresti date in sprijinul acestui dezastru, Presedintele Basescu vrea sa mai faca un pas spre politizarea „pedelista” a justitiei. De fapt, dl Basescu isi permite multe incalcari ale Constitutiei, multe incalcari ale atributiilor care-i sunt acordate prin Constitutie si pentru indeplinirea carora a fost ales. Acelasi presedinte se declara indignat de faptul ca Opozitia Parlamentara se opune proiectului de lege prin care SRI devine si ANCHETATOR, pus, bineinteles, in slujba abuzurilor sale. Acestea sunt numai doua dintre actiunile prin care Basescu vrea sa devina, pe deplin, DICTATOR in Romania.

Principalul pericol care ameninta Romania nu este criza economica. Principalul pericol pentru noi, romanii, este Traian Basescu, cel care, „ajutat” de cei care-l inconjoara, are o mare contributie la criza economica si, in primul rand, la criza morala, cauza a tuturor relelor, in care ne zbatem. 

De ziua Presedintelui Basescu ii doresc sa aiba puterea de a intelege ca romanii nu-l mai vor, ca a facut mult rau Romaniei prin felul in care NU si-a indeplinit atributiile constitutionale, si sa-si dea DEMISIA. Doresc, deasemeni, ca Presedintele sa fie pus in fata unei OPOZITII reale.

 

CACEALMAUA

O ora si ceva a folosit Presedintele Basescu pentru a-si prezenta propunerile de modificare ale Constitutiei Romaniei.Intocmite cu superficialitatea si dezinteresul pentru viitorul Romaniei cu care s-a facut tot ceea ce actuala putere a imbracat cu pompoasa denumire de „modernizare si reforma a statului”, propunerile lui Traian Basescu nu sunt decat o noua cacealma destinata abaterii atentiei noastre de la problemele reale ale falimentului economic, ale coruptiei si ale atacului asupra democratiei. Totodata, stiind ca aceste propuneri nu pot intruni, in Parlament, numarul de voturi necesar, Traian Basescu, cu siretenia destructiva care-l caracterizeaza, si-a pregatit munitie pentru a se razboi cu opozitia prin introducerea si a unor propuneri atractive cum ar fi reducerea imunitatii parlamentarilor. Subliniez, pentru moment, ca avem mare nevoie de a reface Constitutia dar nu inainte de a analiza, intr-o larga dezbatere, actualele deficiente ale functionarii statului si nu fara a stabili clar principiile organizarii, ierarhizarii si eficientizarii administratiei de stat. Pentru aceasta este nevoie de minimum unul sau doi ani si de existenta unui Parlament care sa reflecte, cu adevarat, optiunile politice ale romanilor, ceea ce se va realiza numai dupa alegerile din 2012. Vreau sa mai atrag atentia asupra rolului important pe care Basescu ar vrea sa-l joace organismul super-politizat si lipsit de credibilitate care este Curtea Constitutionala, organism aflat in mana sa. Propunerile lui Traian Basescu nu sunt decat o cacealma destinata castigarii, in 2012, de voturi pentru PDL, dar, posibil, si pregatirii unui nou mandat pentru el.

Proprietarul Constitutiei

Sfidarea principiilor constitutionale, desconsiderarea romanilor, trufia dusa pana dincolo de orice fel de limite, au fost jaloanele ultimei interventii televizate, facuta dintr-o vila de protocol din Covasna, de catre Traian Basescu. Discutand despre apropiatul Congres al PDL si atacandu-l, cu grosolania care-l caracterizeaza, pe Vasile Blaga, Traian Basescu si-a permis, in dispretul Constitutiei, sa-si manifeste preferinta pentru Emil Boc, cu toate ca acesta a refuzat sa demisioneze din functia de prim-ministru pentru a fi inlocuit cu un tehnocrat, dorinta clar exprimata de Traian Basescu. De altfel, nu este pentru prima oara cand Traian Basescu calca in picioare modul in care trebuie sa se comporte ca presedinte al tarii, nu este pentru prima oara cand Traian Basescu uita ca ar trebui sa fie presedintele tuturor romanilor si nu practicantul unui meschin parteneriat politic cu un partid transformat in instrumentul vointei sale. In mod absolut revoltator, Traian Basescu s-a referit si la modificarea Constitutiei ca la o interventie pe proprietatea sa. Vorbind la persoana I, Traian Basescu ne-a „informat” ce a hotarat  EL, ce vrea EL, cum a „gandit” EL, modificarile Constitutiei, care sunt terminate si gata de a fi trimise Parlamentului. Noi, milioanele de romani, nu avem, dupa parerea acestui individ, decat un drum: supunerea in fata mediocritatii si trufiei sale si a grupusculului care-l sprijina, mai ales ca, dupa parerea lui Basescu, emisa cu aceiasi ocazie sub forma de insulte, poporul roman este, am inteles eu, lenes, betiv si limitat, adica, mai direct spus, prost. Pe zi ce trece, Traian Basescu si Emil Boc pun in primejdie Romania si anihileaza minimumul de democratie inca existent. Tot ceea ce acesti domni numesc „reforma si modernizarea statului” nu este decat afirmarea, fara nici o analiza, fara determinarea stiintifica a cerintelor, a obiectivelor acestor reforme, necesare de altfel, a voluntarismului si sub-mediocritatii acestor personaje.     

Noi motive de suspendare a Presedintelui

Marti, 1 februarie, ora 16:10.  Presedintele Basescu incheie discutia cu Grupul Parlamentar al UNPR. Ieri, presedintele a discutat cu Grupurile Parlamentare ale PDL. Nu stim destul despre aceste intalniri pentru a le comenta dar putem face o afirmatie: Participand si conducand aceste intalniri, Presedintele Basescu se implica in activitatea parlamentara si incalca din nou, cu aceiasi dezinvoltura ca totdeauna, Constitutia Romaniei.

Sa nu uitam ca nici unul dintre  parlamentarii care constituie acest grup nu a fost ales ca membru UNPR. Totusi Curtea Constitutionala a dat, ceea ce nu ma mira, un verdict de constitutionalitate constituirii acestui partid. Acest verdict nu ma impiedica sa ma intreb daca vreunul dintre acesti parlamentari ar mai fi castigat aceasta calitate, candidand din partea UNPR.

Azi, plecand de la intalnirea cu Grupul UNPR, Presedintele Basescu a raspuns la intrebarea unui ziarist, ca daca va fi suspendat si demis, va candida si va fi reales din nou. Presedintele nu a uitat ca nu poate avea decat 2 mandate dar vrea sa atraga atentia adversarilor ca, daca va fi demis, actualul mandat nu se va numara. S-ar putea, deasemeni, sa gandeasca la o modificare a Constitutiei. Nu a inteles, insa, ca romanii nu-l vor mai vota. Ii ramane speranta votului prin corespondenta.



Remanierea Guvernului. Mult zgomot pentru nimic!

Eventuala remaniere a guvernului, anuntata de acum 2-3 luni pentru luna septembrie, in chip de pilula pentru domolirea nemultumirilor noastre, a pus pe jar presa, comentatorii politici, jurnalistii, fara sa starneasca, insa, prea mult interes in randul tot mai blazatilor cetateni. Pentru trezirea acestui interes, „specialistii” PDL lanseaza pe piata „surselor” fel de fel de variante. Se vorbeste, printre altele, de o remaniere mica, adica de schimbarea a 3-4 ministri, dar si de o remaniere mare, care ar putea cuprinde pana la 9 ministri. Nici una dintre „surse” nu uita sa aminteasca jurnalistilor, pe care-i hraneste cu zvonuri, ca decizia va fi a celui care, fara jena, incalca Constitutia ba, mai mult, a inceput sa i se „recunoasca”, inclusiv de catre unii adversari, „dreptul” de a o face. De fapt este vorba doar de mult zgomot pentru nimic. Remanierea Guvernului inseamna pastrarea primului-ministru, inseamna pastrarea unui mod de functionare a puterii executive, prin incalcarea prevederilor si spiritului Constitutiei,  bazat pe obedienta fata de Presedintele tarii. Un astfel de Guvern va pleca la drum fara sansa de a putea elabora o politica coerenta, bazata pe realitati. Un astfel de Guvern nu va putea anula masurile fara sens si nu va putea face schimbarile necesare in politica interna, dar si externa. Vopseaua numita „remaniere” nu va schimba nimic din actualele racile de fond ale Guvernului Boc. Este nevoie, in primul rand, de un prim-ministru care sa inteleaga ca intre el si Presedintele Romaniei nu sunt nici un fel de relatii de subordonare, ca Guvernul nu raspunde in fata Presedintelui ci a Parlamentului. Comportandu-se in acest fel si excluzandu-l, in limitele Constitutiei, pe Presedinte de la actul de guvernare, se va putea face ceea ce trebuie. Principala piedica pentru a se ajunge la aceasta situatie este Parlamentul, in actuala sa configuratie, si, in primul rand, UDMR care, pentru interese marunte, impiedica crearea unei majoritati de urgenta nationala si calca, astfel, peste interesul major al Romaniei, care este si al etniei maghiare, acela de a-si reface economia, prestigiul si unitatea nationala. Sa nu uitam ca actuala situatie are ca principal artizan nu pe Traian Basescu sau Emil Boc, stiam la ce ne puteam astepta de la acestia, ci pe UDMR, care le-a oferit acestora puterea cu care ne-au adus unde suntem. Sunt foarte mici sansele ca Emil Boc sa fie inlaturat. Traian Basescu stie ca schimbarea acestuia poate sa-i limiteze „jocul” la limitele constitutionale si, deci, sa nu mai poata lua hotarari dupa bunul sau plac, fara sa raspunda pentru ceea ce face. Mai mult, plecarea lui Emil Boc, poate crea conditii pentru demiterea sa. Sunt convins ca Presedintele Basescu este in mare incurcatura, ceea ce s-ar puteasa-l impinga spre o decizie necugetata.

Se poate remarca lipsa Opozitiei din textul de mai sus. Sunt dezamagit de orizontul politic ingust al acesteia.

O ultima subliniere: din momentul in care, pe fata, prin vorbe si actiuni, dl Traian Basescu se manifesta ca lider al PDL, in ciuda Constitutiei, si-a pierdut calitatea de Presedinte al tuturor romanilor.

Este legala greva fiscala?

70 de artisti, jurnalisti, etc. au semnat o scrisoare prin care-si anunta intentia de a intra in greva fiscala, ca raspuns la neplacerile ce li s-au creat prin OUG 58/2010. S-a pus intrebarea: Este legala greva fiscala? Cred ca raspunsul corect este: Greva fiscala poate fi tot atat de legala ca REVOLUTIA din decembrie 1989.

Obsesiile se trateaza la psihiatru?

La invitatia primului ministru maghiar (?), asa am inteles din comentariile facute la un post de televiziune, dl Presedinte Traian Basescu s-a dus sambata, 24 iulie, la seminarul „Europa Centrala-Centrul Europei?”, organizat la Tusnad, in cadrul Universitatii de Vara Tusvanyos. Primit, de la oarecare distanta, de extremistul Barna Csibi, cel care s-a pus in fruntea miscarii pentru redenumirea strazii Mihail Eminescu, din Miercurea Ciuc, ca strada Attila, -va amintiti de Attila, biciul lui Dumnezeu-, cu o pancarta pe care i se cerea pasaportul pentru intrarea in Tinutul Secuiesc, Traian Basescu a schimbat zambete si strangeri de mana cu Laszlo Tokes, s-a asezat intre acesta si primul ministru al Ungariei, dupa care, cand i-a venit randul, a tinut o cuvantare, asteptata de multi romani care se asteptau ca dl Basescu sa lamureasca pozitia statului roman fata de, in primul rand, indemnul, adresat secuilor de Laszlo Tokes, de a „iesi in strada” pentru a obtine autonomia. Ce vor intelege secuii din acest indemn? Sigur ca parte dintre ei, in frunte cu ultra extremistii Barna Csibi, Szocs Tibor si Csinzer Lorand, vor intelege ca Laszlo Tokes este pentru o rascoala a secuilor. Ce vor intelege din cuvantarea lui Traian Basescu? Nimic altceva decat ca, indiferent de piedicile constitutionale, acesta manifesta slabiciune si o oarecare ingaduinta fata de aceasta revendicare.

Si, daca nu s-a referit la aceste fapte, ce a spus de fapt dl Traian Basescu? In prezenta primului ministru maghiar, dl Basescu a gasit de cuviinta sa reia obsesiile sale bine cunoscute si sa atace presa, sa se refere cu grosolania care-l caracterizeaza la cei pe care-i numeste „moguli”. A urmat sublinierea „dragostei” sale pentru pensionari, lamentarile pentru problemele financiare ale statului, pe care nu ni le-a prezentat transparent vreodata, etc. ceea ce, tinand seama de context, mi s-a parut penibil. Dl Basescu, prabusit in sustinerea cetatenilor, trebuie sa inteleaga ca cetatenii romani sunt preocupati, pana la disperare, de viata mizerabila in care au fost aruncati de  clasa politica si, mai ales de dl Presedinte Basescu.

Relatiile noastre cu Ungaria sunt mult mai bune in acest moment, iar aceasta imbunatatire a insemnat ca romanii si maghiarii au trecut peste multe fapte istorice care ne-au invrajbit si au fost folosite, in acest scop, de extremistii din ambele parti. Imbunatatirea relatiilor romano-maghiare trebuie sa continue dar fara manevrele extremistilor care au la baza, de fapt, interesele foarte pamantesti ale personajelor care se erijeaza in lideri ai etnicilor de limba maghiara, in majoritate saraci si pentru care acesti lideri nu au facut nimic. Cred ca atitudinea de toleranta prosteasca fata de acesti extremisti este daunatoare. Nu se poate permite ca, pe teritoriul Romaniei, Barna Csibi sa comande Plutonul Secuiesc, formatiune para-militara, parte a Garzii Maghiare interzisa, daca nu ma insel, pe teritoriul Ungariei.

Traian Basescu si actualul Guvern depind de voturile UDMR. Pentru aceste voturi s-au facut concesii lipsite de justificare. Pentru aceste voturi, in fruntea sistemului sanitar, ajuns in prapastie, a fost pus un membru UDMR, maghiar cu idei ce se inclina spre extremism, iar in fruntea culturii romanesti a fost pus un alt membru UDMR. Au importanta aceste fapte? Da! Au importanta daca ne gandim la nevoia de a mentine un nivel acceptabil al mandriei nationale de care avem mare nevoie, mai ales acum cand multi se simt umiliti de saracia in care traiesc in timp ce diversi indivizi fara valoare ii sfideaza cu bogatia facuta din banii publici.

In timp ce dl Basescu schimba zambete si strangeri de mana cu cetateanul roman Laszlo Tokes, recunoscandu-i astfel dreptul de a instiga, la Brasov cetatenii nu-si mai pot exprima protestele decat undeva la marginea orasului sub paza. Asa rezulta din dispozitia, anticonstitutionala, de primar nr 1061/2010. Romania nu mai este tara romanilor?

Marele om de stat si falimentul Romaniei.

Azi Romania a primit, oficial, raportul pe justitie, elaborat pentru Romania si Bulgaria, de catre Comisia Europeana. Nu stiu cand a avut timp dl Presedinte Basescu sa citeasca si sa analizeze acest raport, dar, nu inteleg de ce, s-a grabit sa-si spuna parerea, subliniez: cu vehementa nediplomatica, pe posturile de televiziune romanesti. Dl Presedinte a tinut, cred ca acesta a fost unul dintre scopurile Domniei-Sale, sa ne sperie cu perspectiva neprimirii Romaniei in spatiul Schengen, datorita acestui raport. Nu cred ca dl Presedinte Basescu citeste blogul meu, totusi vreau sa-i fac un serviciu si sa-i atrag atentia asupra unui fapt care se contureaza cu tot mai multa claritate: este posibil ca Romania sa nu acceada in spatiul Schengen, dar din alta cauza. Iar aceasta cauza este modul in care dl Presedinte Basescu a transformat consulatele romanesti din Moldova in fabrici de produs, pe banda rulanta, multe sute de mii de cetateni romani prin acordarea dublei cetatenii moldovenilor. De fapt se urmareste fabricarea de votanti la dispozitia dlui Basescu. Ca cetatean roman nu sunt de acord ca locuitorii altui stat sa modifice vointa noastra, a cetatenilor care locuim si suportam realitatile romanesti. O astfel de modificare, cu consecinte grave, a dus la realegerea dlui Basescu. Oare moldovenii, cu dubla cetatenie, sunt pregatiti si pentru a vota schimbarile ce se vor introduce in Constitutia Romaniei? Intre aceste schimbari nu se va strecura si posibilitatea realegerii dlui Traian Basescu?

Vreau sa subliniez faptul ca, potrivit stilului cu care, din pacate, ne-am obisnuit,  am fost obligati sa ascultam parerile presedintelui fara sa avem posibilitatea sa citim, in prealabil, raportul. Totusi, pentru a putea prezenta cateva pareri de cetatean roman, am facut efortul de a gasi si citi raportul. Aceasta lectura mi-a creat o impresie. Subliniez, o impresie si nu o certitudine. Aceasta impresie este aceea ca la elaborarea raportului au participat romani care i-au dat o anumita orientare care-mi aminteste de parerile unei doamne, fost ministru al justitiei.

Raportul lauda unele organisme, iubite si de dl Presedinte Basescu, printre care DNA. Se dau si cateva date in sprijinul acestor laude. Ma mira faptul ca noi, noi cetatenii Romaniei, stim foarte putin despre aceasta activitate „laudabila”. Inca nu l-am auzit pe dl Daniel Morar prezentandu-ne, in limitele posibile, un raport periodic din care sa intelegem ce a facut acest organism pentru limitarea coruptiei, principala cauza a starii in care ne gasim.  In ceea ce priveste spectacolele gen Gigi Becali, sunt inutile si creaza o impresie penibila. Parerea mea, concluzia la care am ajuns la nivelul meu de cetatean contribuabil, este ca DNA nu a reusit sa sperie sau sa duca in instanta pe nimeni dintre  actorii „marii coruptii”, asa ca nu prea inteleg laudele din raport.

Alt organism, mult discutat in raport, este Agentia Nationala de Integritate si legea prin care, cu ajutorul CCR, a fost, pot spune anihilata. Si in cazul ANI raportul nu cruta laudele. Nu pot sa nu ma intreb: ce a facut ANI? Care sunt cazurile in care a avut niste reusite remarcabile?  Dar seful acestui organism de cate ori ne-a informat cu ce s-au ocupat? Intr-adevar ANI are nevoie de o lege care sa-i permita sa lucreze, de un mecanism care sa blocheze abuzurile si de un sef adevarat care sa reziste presiunilor politice.

In incheiere dl Presedinte Basescu  a declarat ca-si respecta tara la nivel maxim. Si eu mi-o respect la nivel maxim si deplang felul in care este condusa la bunul plac al unor domni si doamne complet nepregatiti pentru aceasta. Incompetenta acestora, incapacitatea de a invata ce trebuie sa faca, fanfaronada care-i face sa creada ca au mintea si pregatirea necesara, si nu ma refer doar la actualii guvernanti, ne-au adus in starea de saracie, dezordine, lipsa de coerenta in conceptia de management national, in care ne gasim. Sa subliniem un fapt grav si tot mai vizibil: esecurile clasei politice, a guvernului si a presedintelui, ii determina sa se apere, pentru a-si pastra puterea, calcand peste democratie. Este uimitor, apropos de acest fapt, felul in care primarul Brasovului, dl G. Scripcaru, si-a permis,  printr-o dispozitie de primar, nr 1061/29.01.2010, sa ne anuleze  dreptul constitutional la opinie si la exprimarea acesteia.

Inchei, rugandu- pe dl Presedinte Traian Basescu sa apere interesele Romaniei, in fata Comisiei Europene, in limbaj diplomatic, cu argumente reale, renuntand la vehementa.

Perfidie? Ipocrizie? Sau smecherie ieftina?

Speriat de consecintele greselilor grave, nascute din incompetenta si fanfaronada care-l caracterizeaza, presedintele Basescu, dupa ce s-a erijat in „expertul” care, fara sa se consulte cu nimeni, ia decizii economice in locul guvernului, a amutit pentru o buna bucata de timp. Ingrozit de scaderea dramatica a popularitatii sale, de caderea PDL si cresterea opozitiei, Traian Basescu s-a retras in tacere, a cautat solutii si, pana la urma, s-a hotarat sa recurga la vechea si verificata sa arma politica: incriminarea  oricui altcuiva  pentru propriile sale erori, in timp ce el pozeaza in „luptatorul neintinat si neinfricat” pentru binele poporului. Ca totdeauna, Traian Basescu este gata sa foloseasca, fara scrupule, orice mijloace pentru realizarea scopului sau suprem: pastrarea jinduitului fotoliu de presedinte al Romaniei si a numeroaselor privilegii ale acestei functii.

Si iata: pornit in turneu prin zonele inundate, dupa ce murisera 23 de oameni si ramasesera pe drumuri sute, mii de familii,  incearca sa ne convinga ca vinovati sunt cei care si-au pierdut casele, animalele, bruma de bunuri adunate prin munca grea intr-o viata. Lipsit de compasiune, lipsit de un minimum de demnitate si respect, Traian Basescu, pe un ton aspru si necuviincios,  le reproseaza sinistratilor lipsa „asigurarii” caselor, habar ne-avand ca astfel de imobile nu sunt acceptate la asigurare. In loc sa asculte vorbele, spuse printre lacrimi, de catre niste biete femei care cred ca presedintele a venit sa-i incurajeze pe cei disperati, Traian Basescu le ia la rost si declara, cu cinism, subiectul inchis. In loc sa invete ceva, in loc sa remarce slaba activitate pentru apararea de inundatii, in loc sa incerce sa inteleaga schimbarile climatologice majore care cer o strategie adecvata din partea celor care administreaza Romania, dl presedinte se ratoieste la cei loviti de cataclism. Ma intreb ce va face dupa ce se va produce marele cutremur de care ne mai desparte putin timp. Vor muri sute, mii de oameni sub ruine. Ei vor fi vinovatii? Ei vor raspunde pentru incapacitatea manageriala a clasei politice? Ei vor raspunde pentru incompetenta presedintelui, a guvernului si, in general, a politicienilor?

Doua personaje, agreate de dl Presedinte Basescu, au fost instalate, prin votul obedientei majoritati din Parlamentul Romaniei, in fruntea societatilor publice de radio si televiziune. Asa cum era de asteptat, dl Traian Basescu nu a asteptat mult si, considerandu-se stapanul radioului si televiziunii publice, a hotarat sa le foloseasca pentru a ne impartasi, prin intermediul acestora, cate ceva din esenta meditatiilor sale. Printre altele am aflat ca dl Traian Basescu, presedintele nostru, nu se considera raspunzator de bunul mers al Romaniei. Dupa parerea sa raspunderea este a celor 22 de milioane de romani: sugari, minori, plecati din Romania, nu a sa si a celor care s-au batut si au facut promisiuni super-hazardate pentru a fi alesi. Si, atunci, ce nevoie avem de presedinte, guvern, parlament, etc? Am mai aflat ca intre presedinte si super-obedientul guvern, numit si rasnumit de Domnia Sa, sunt diferente de opinie si, drept exemplu, ne-a vorbit despre dezacordul sau in legatura cu marirea TVA. Dl Basescu vorbeste ca si cum noi, cetatenii Romaniei, suntem o adunatura de cretini, ca si cum in cele vreo doua saptamani, in care s-a vorbit despre TVA, nu ar fi putut sa-si exprime dezacordul. Este o minciuna. Totul s-a facut cu acordul sau iar prin actuala intoarcere cu 180 de grade vrea doar sa recastige increderea noastra. Dl Basescu sugereaza revenirea la vechiul TVA si impozitarea, in schimb, a pensiilor mici. Astfel de idei sugereaza, din plin, incompetenta si iresponsabilitate. Modificarea, din nou si la un interval de timp foarte scurt, a TVA ar introduce o mare dezordine in economie si ar indeparta, pentru mult timp, capitalul strain.

Nu pot comenta intr-un articol de blog toate inadvertentele din „gandirea politica” a dlui Basescu, toate dedesubturile acesteia. Trebuie sa intelegem ca nu vrea decat sa ne imbrobodeasca, sa ne faca sa credem ca vinovati de dezastrul in care suntem sunt toti cei pe care i-a manevrat, el fiind o floare alba si parfumata. Nu vrea decat sa ramana in fruntea Romaniei si sa pregateasca, cred eu, o modificare a Constitutiei prin care sa-si asigure inca un mandat. Vorbindu-ne despre remanierea Guvernului, dl Basescu a incercat sa-l disculpe pe dl Emil Boc, cu intentia de a-l manipula si pastra ca aliat. Nu-l va pastra.