Daily Archives: 04/01/2011

Jos politizarea invatamantului!

Cel putin aceasta este una dintre ideile cu care presedintele Basescu si-a incheiat, acum cateva minute, expunerea, oarecum neasteptata, de prezentare a Legii Educatiei, declarata constitutionala tot azi de catre Curtea Constitutionala. Nu vreau sa discut acum legea, vreau sa-mi exprim cateva nedumeriri. In primul rand nu inteleg de ce o lege ca aceasta, de extraordinara raspundere nationala, este prezentata de presedinte, care nu are astfel de atributii constitutionale. Presedintele Basescu vrea sa ne faca sa credem, si nu suntem la primul caz, ca este un expert in orice, ca de el depinde soarta noastra, a tuturor. De fapt, dl presedinte Basescu a folosit aceasta ocazie, asa cum face de prea multe ori, in scop propagandistic, in scopul repararii imaginii sale politice.  Trebuie sa  spun categoric ca eu, cetatean al Romaniei, nu pot, nici pe departe, sa accept o astfel de idee. O alta nedumerire este legata de ideea din titlu. Am citit, foarte atent, legea si sunt convins ca, prin aplicarea sa, va aduce cresterea politizarii in invatamant, mai ales prin puterea pe care o obtin organele locale, in buna parte incompetente in functionarea invatamantului si super-subordonate primarilor. Nu cred ca situatia din alte parti difera simtitor de cea de aici, de la Brasov. Asa numita apropiere a deciziilor in domeniul educatiei, ca si in alte domenii, de comunitatile locale este iluzorie si, dupa parerea mea, pur propagandistica. Organele locale pastreaza cu strasnicie secretul deciziilor, legate de prea multe ori de interese de grup, in timp ce controlul prin organele de presa este, practic, inexistent. Iar printre aceste decizii, asa cum s-a vazut clar in alte domenii, pot fi, si ma tem ca vor fi, cele ale introducerii in conducerea scolilor a elementelor PDL. Vorbind despre depolitizarea educatiei, depolitizare necesara in multe domenii, ma intreb de ce dl presedinte Basescu, sef de partid politic in fapt, contrar Constitutiei, ma refer la PDL, a folosit, ca totdeauna, acest prilej pentru a-si ataca, in stilul reprobabil cu care ne-a obisnuit, adversarii politici, printre care dna Ecaterina Andronescu si dl Andrei Marga, fara sa-l uite pe dl Mircea Geoana. Ce fel de depolitizare este aceasta? De ce nu-si depolitizeaza presedintele discursurile? De ce nu incearca sa se comporte ca un adevarat presedinte de tara, ca un presedinte al tuturor romanilor? Raspunsul este simplu, presedintele vrea sa anihileze orice opozitie, vrea ca partidul sau sa tina Romania „sub ocupatie”. Va rog pe toti cei care, eventual, veti citi aceste opinii, sa retineti ca legea a fost elaborata fara studiile preliminare necesare, fara a i se stabili obiectivele si folosindu-se „forta” in fata argumentelor celor din afara cercului dlui Funeriu. Fiti siguri ca aceasta lege nu va trai mult timp. Ea a fost grabita, de catre cei la putere, pentru a satisface intelegerile cu UDMR si a salva astfel actuala „coalitie”.

Nota: Ecaterina Andronescu si Andrei Marga sunt oameni de cultura bine cunoscuti. Amandoi au scris numeroase carti, lucrari stiintifice, sunt decorati in tara si in strainatate. Tinand seama de valoarea lor, dar si de respectul cuvenit oricarui cetatean, dezaprob exprimarea, cel putin ireverentioasa, a presedintelui Basescu, care, orice crede domnia-sa, este foarte departe de valoarea acestora. Dezaprob si exprimarea „ministrul Funeriu”, incompatibila cu regulile curente de politete.


Publicitate