Stimate(?) Domnule Cristian Diaconescu!


Incep prin a va felicita pentru gestul, nu-l pot numi politic, prin care ati devenit parlamentar „independent”, castigand astfel umilitorul drept de a executa, fara cracnire, deci in deplina „independenta”, ordinele transmise, prin seful de grup, de catre cel pe care-l iubiti si stimati. De fapt am vrut sa va intreb daca simtiti vreo urma de rusine, sau poate de mandrie, participand la rasturnarea lui Mircea Geoana, fostul prieten si partener de crez politic, pentru a contribui, astfel, la „reforma si modernizarea statului”, asa cum o doreste noul Dumneavoastra mentor. Regret naivitatea cu care, timp de multi ani, v-am stimat, crezand ca sunteti un om politic care merita aceasta stima.

P.S.   Sa nu credeti ca sunt ingrijorat  de soarta lui Mircea Geoana. A ajuns presedinte al Senatului in calitate de artizan al unei aliante de aceiasi calitate cu cea care se construieste acum. Ma ingrijoreaza soarta acestei tari si a noastra, cetatenii sai. Cele ce se petrec acum pe fondul lipsei de respect pentru LEGE, vor evolua, cu repeziciune, spre totalitarism. Sa dea Dumnezeu sa gresesc.

Anunțuri

5 responses to “Stimate(?) Domnule Cristian Diaconescu!

  1. D-le Suman, afirmatia dvs referitoare la totalitarism ma intriga. Va rog sa imi explicati, daca se poate, de ce spuneti acest lucru. Cu respect !

  2. DOMNULE DIACONESCU,EU CHIAR AM CREZUT CA VA PASA DE ACEASTA TARA SI DE POPORUL ROMAN.NU,NU SUNT CUVINTE MARI–-ELE CHIAR EXPRIMA CREZUL MEU SUNT UN FOST DASCAL,DIN ACEEIA CARE AU TRAIT CU 1200000LEI IN2003,AM FACUT MEDITATII IN TOTI CEI 27 DE ANI LA CATEDRA,DAR NE REMUNERATA FIIND IN PLUS DE ACCEA AM SI O PENSIE DE 900LEI.NU AVEAM TIMP DE LOBY PE LINGA DIRECTOR PENTRU SALAR DE MERIT SI NICI SPORURI NESIMTITE,EU MUNCEAM CU COPIII MEI SI AM AVUT 3000 SI MAI CITI LA MEDITATI CITE 2-3 ORE PE ZI.DAR SUNT MANDRA DE COPIII MEI.EI NU AU FACUT LUCRURI RELE SI MUNCESC IN TOATA EUROPA,PRIMESC SCRISORI DE LA EI,II SPRIJIN CUM POT CIND AU NEVOIE.DE LA EI STIU DE VOT-BANI CE RUSINE IN AMBASADELE NOASTRE CHIAR SI IN SUA.M-ATI DEZAMAGIT DEFINITIV NU SUNTETI UN OM AL ROMANIEI,ASA CUM AM CREZUT EU.

  3. Sarbatori Fericite, cu toate cele bune!
    Numai bine!

  4. Felicitari,nu am vazut un articol mai scurt si mai consistent.La obiect!

  5. am ajuns aici din iantamplare.
    nu-i pasa nimanui de nimeni!
    indiferent de nume….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s