Monthly Archives: decembrie 2009

NASALIA

Nasalie=Suport de lemn pe care se aseaza cosciugul cu mortul pentru a fi transportat.  DEI, 1999, Ed. Cartier

Au trecut multi ani, multi peste douazeci. In fiecare seara, Paula se ruga incredintand lui Dumnezeu gandurile sale, cerandu-i indurare pentru noi si pentru necajitii din jurul nostru. Cand termina, inainte de a-si face cruce, spunea cu voce tare: „vedea-l-as pe nasalie”. Cand l-a vazut, infiorata de grozavia felului in care incercau, cei care doreau puterea, sa ne faca sa credem ca asasinatul se numeste „dreptate”, a spus: „Da, dar nu asa”. Oare ce gandesti tu, minunat suflet al Paulei, de acolo de unde esti, privind la noi cei care, inca, mai suntem aici? Ce spui tu acum, cand iti inchei rugaciunea de seara?

Publicitate

Spectacol gratuit

 

Spectacolul gratuit, oferit, cu „generozitate”, celor doua mari tabere in care s-a impartit Romania, continua. Aceleasi personaje rebut sunt amestecate in coctailul, numit Guvern, pe care-l mixeaza Emil Boc, sub privirea atenta a lui Traian Basescu. Au aparut si cateva noutati. Dl Boc vrea sa dea educatia copiilor din Romania, reformele absolut necesare in acest domeniu, pe mana unui oportunist de a carui competenta ma indoiesc, a celui care din sindicalist vehement s-a transformat intr-un super-vehement pedelist; la agricultura un medic veterinar, autor al unui dubios accident in care si-a pierdut viata un copil, impus de Gheorghe Flutur; la apararea nationala un individ cu multe semne de intrebare: etc. etc. Spectacolul continua. Cele cateva randuri de mai sus au un singur rost: sa semnaleze criza acuta de politicieni competenti in cadrul PDL. Din pacate, pentru Romania, dl. Emil Boc nu are cu cine sa construiasca guvernul, este obligat sa recurga la improvizatii, iar rezultatul va fi adancirea crizei grave in care ne aflam.

Se discuta cu argumente si contra-argumente, mai ales in cadrul PDL, despre cedarea catre UDMR a Ministerului Culturii, la care a fost nominalizat fostul candidat la presedintie, Kelemen Hunor. Obiectia se refera la faptul ca  Biserica Ortodoxa, majoritara in Romania, va fi obligata sa colaboreze, prin departamentul cultelor, parte a Ministerului Culturii, cu un reformat. Nu as da prea multa atentie acestui aspect, colaborarea referindu-se la aspecte administrative. Mi se pare ca se poate vorbi, insa, in ochii prea multor iubitori de banci vopsite tricolor, despre o problema de imagine, generata de incredintarea culturii nationale romanesti unui maghiar. Nu stiu de ce, de fapt stiu, dar cred ca Kelemen Hunor va fi cel mai bun ministru al culturii din ultimii 20 de ani.  

Platim mult. Ce primim? Merita?

 

Zarurile, bine manuite, au cazut. Pe ele scrie: Traian Basescu-presedinte-,  Emil Boc-prim-ministru-. Cat s-a cheltuit pentru acest rezultat? Putem masura in lei, sau in euro, costurile pe care le suportam pentru a ne intoarce la acesti doi pseudo-politicieni? Le vom cunoaste vreodata? Nu! Dar putem incerca sa vedem din ce se compun. Cheltuielile pentru campania electorala, de cateva zeci de milioane de euro, sunt doar o mica parte. Cel mai mare cost este reprezentat, insa, de ruperea Romaniei in doua, de dezbinarea dusa, uneori, pana la ura, care se va vindeca greu si, sigur, nu prin formarea unui Guvern cu aceiasi politicieni detestati de multi romani, romani care vor aprecia recentele gesturi politice ale dlui Traian Basescu drept o neglijare, pana la sfidare, a vointei celor care au spus clar ca nu-l mai vor, a vointei celor care doresc un Guvern cu adevarat capabil sa faca ceea ce trebuie, un Guvern fara Udrea, Videanu, etc. Nominalizarea dlui Emil Boc si felul in care pare sa se formeze noul Guvern ne pot face sa credem ca dl. Traian Basescu nu vrea sa gaseasca un drum real spre reconcilierea de care vorbea, ca vrea numai sa ne faca sa-i simtim puterea, sa-l simtim ca pe un stapan absolut caruia nu-i pasa de parerile gloatei.

Urmeaza desfasurarea activitatii acestui Guvern care va fi operational pana la Craciun. Vom trece prin momente grele. Doresc ca parerile mele sa se dovedeasca gresite  si ca noul Guvern sa reuseasca. Deocamdata nu cred. 

In ceea ce priveste felul in care s-a constituit firava majoritate parlamentara care va sprijini Guvernul Boc 4, acord circumstante atenuante celor din UDMR. Ei au un obiectiv politic clar: autonomia teritoriala. Probabil ca o vor obtine, sub o forma oarecare. Ceilalti sunt, eufemistic vorbind, numai niste oportunisti.

Marea flecareala

 

Sunt 2 luni, spunea adineaori cineva, persoana importanta in PDL, de cand Romania nu are Guvern, dand de inteles ca vinovati sunt cei care nu vor sa se supuna „indicatiilor” lui Traian Basescu, care, bietul de el, a facut mari eforturi pentru a ne ferici cu un Guvern in care sa reapara, pe posturi de ministri,  cei care si-au dovedit din plin „competenta” in guvernele Boc 1, Boc 2 si Boc 3. Urmeaza Guvernul Boc 4 care va desavarsi opera inceputa de cele trei care l-au precedat. Iar daca, da-i Doamne „bravului nostru roman” mintea cea de pe urma, vom avea un alt prim-ministru, „realizarile” nu vor fi cu nimic mai prejos. De fapt, ce a ramas in urma acestor 2 luni care, in linii mari, se suprapun peste campania electorala oficiala, dar care sunt un fel de corolar al ultimilor 20 de ani?  Printre altele, putem enumera: o Romanie impartita in doua, o Romanie in care neintelegerile ajung, uneori la ura; o situatie financiara dezastruoasa care se traduce in datorii enorme ale statului catre FMI si catre bancile comerciale; o economie bolnava bazata pe speculatii,  pe consum mai mare decat productia; o agricultura care nu ne poate hrani; un sistem administrativ central si local nestructurat si necontrolat; etc. etc. Acestea sunt doar cateva exemple si le-am insiruit pentru o concluzie: tara arde iar baba se piaptana. In locul dezbaterii de catre candidatii la presedintie a acestor teme, am auzit tot felul de barfe, demascari, murdarii, etc. demne de cele mai vulgare tabloide. Iar in acest gen de „dezbateri” s-au angrenat toate posturile de televiziune, o armata de comentatori, o puzderie de politicieni, toti manifestandu-si, doct, priceperea intr-ale politicii, pe care au transformat-o intr-o lupta pentru mai binele fiecaruia dintre ei, despre noi cetatenii Romaniei si nevoile noastre nediscutandu-se practic nimic. Pot afirma fara gres: Politica romaneasca in general, campaniile electorale, discursurile asa numitilor lideri, incepand cu Traian Basescu,  sunt numai o mare flecareala, o flecareala de mahala sub care se ascund deciziile, despre care noi nu aflam nimic, dar pe care le platim. Nu stim, de exemplu, ce conditii au acceptat in tratativele cu FMI; nu stim care este adevarul in legatura cu felul in care se spune ca am pierdut gazul si petrolul; nu stim cum s-a pierdut si distrus, prin privatizare,  cea mai mare parte a industriei romanesti; nu stim cum s-au construit averile politicienilor de varf; nu stim din ce bani s-au cheltuit multe, foarte multe, milioane de euro in campaniile electorale; etc. etc. Si, totusi, eu m-am ales cu ceva. Am aflat, din nou, dar definitiv, ca in lumea noastra politica ponderea celor care vor si pot sa faca ceva adevarat este mica. Am aflat ca trebuie sa ma feresc de flecareala cu care cei mai multi politicieni vor sa ma ameteasca, sa ma faca sa nu vad adevarul. Am aflat ca partea vazuta a politicii romanesti este o MARE FLECAREALA. 

Remarc, din nou, surpriza numita Crin Antonescu. Sunt sigur ca, daca ar fi avut suficient timp, ar fi putut castiga presedintia Romaniei si s-ar fi schimbat multe. Se pune o intrebare: cat timp va rezista? Va ramane singur sub atacurile unora de categoria Tariceanu?  

Nota: Apropos de flecareala, vreau sa flecaresc si eu si sa felicit Primaria Brasov pentru halul in care s-a circulat azi, 15 decembrie, in Brasov. A fost un furnicar de utilaje -adica niciunul-, nu mai incapeau stropitorile cu lichid antiderapant -adica niciuna-, iar noi ne taraiam cu 20-30 km/ora, incordati sa nu ne lovim intre noi. Notati: Am circulat toata ziua.  

Un BEC care s-a stins

 

Biroul Electoral Central a respins contestatia depusa de Partidul Social Democrat. Bine platiti de noi, cetatenii Romaniei, cei de acolo au ales drumul cel mai comod. Fara sa faca nici un fel de verificare, fara sa se deranjeze, fara sa incerce sa ne dea, macar, iluzia ca vegheaza la corectitudinea alegerilor, au spus NU. Urmeaza Curtea Constitutionala. Cei de la PSD s-au laudat ca au un camion de dovezi ale fraudarii alegerilor, in sprijinul contestatiei pe care au depus-o. Vom vedea. Totusi, nu stiu de ce, ma simt indemnat sa spun ca rezultatul va fi acelasi. Este dimineata dar ceva ma face sa cred ca cel mai potrivit salut, pe care-l pot adresa acestor inalte foruri, este: NOAPTE BUNA!  Noapte buna si voua, concetatenii mei. Ne vedem peste 5 ani. 

Perfidie sau prostie politica?

 

Alegerile prezidentiale, intrate pe mana celor care cred ca politica inseamna inselatorie, au lasat, tuturor oamenilor normali,  un gust amar. Campania celor care au candidat nu a lamurit nimic din intrebarile pe care ni le punem. Nu am inteles ce masuri extraordinare se vor adopta pentru a ameliora situatia catastrofala in care ne aflam. Dimpotriva, perspectiva solutionarii crizei politice se indeparteaza si, odata cu aceasta, se indeparteaza posibilitatea instalarii unui Guvern capabil sa controleze situatia. In schimb, cel care spera sa se vada validat ca presedinte, adica Traian Basescu, si-a inceput „activitatea”. Suparat de faptul ca, in campania electorala, Partidul National Liberal, a devenit, in ochii cetatenilor, cel mai puternic si credibil Partid romanesc in timp ce liderul sau, Crin Antonescu, este vazut ca un foarte important om politic, dupa parerea mea cel mai important, Traian Basescu s-a hotarat sa atace. A ales un „cal troian”, pe Calin Popescu Tariceanu, caruia i-a propus, considerandu-l reprezentant al PNL,  colaborarea intr-un guvern de coalitie. Calin Popescu Tariceanu, un individ ros de invidie, care crede ca se poate intoarce la timpurile cand era prim-ministru si presedintele PNL, a acceptat, fara nici un drept, discutia. De fapt, pentru Traian Basescu acesta ar putea fi, potrivit metodelor sale, inceputul dezagregarii PNL si, mai ales, al inlaturarii lui Crin Antonescu. Cu toate ca dl. Crin Antonescu nu s-a referit la Calin Popescu Tariceanu in sensul de mai sus, sunt sigur ca cei din PNL au inteles foarte bine ce vrea Traian Basescu, de a carui inteligenta politica ma indoiesc, in urma acestui gest. In schimb sunt tot mai sigur de nocivitatea sa si a camarilei pe care o intretine.                            

Sub stapanirea diavolului

 

Romani, iata ce a hotarat Dumnezeu:  Pacatele voastre, lasitatea si ticalosia, dospite in nimicnicie si prostie, vor fi pedepsite de diavol. Va dau in stapanirea lui.  Sa nu plangeti, sa nu implorati mila, sa nu incercati sa Ma induplecati cu rugaciuni false. Ati dovedit, atunci cand v-am lasat sa alegeti, ca nu meritati altceva. Ati dovedit ca va place sa fiti mintiti de diavol, ca strambaturile sale, felul in care topaia, canta si hahaia, felul in care va insela pe fata, sunt pe placul vostru. V-ati lasat invrajbiti pana la ura intre frati.  Preotii vostri, imbracati in haine stralucitoare, in loc sa va deschida mintea, l-au lasat pe diavol si pe demonii sai sa-si deslantuie puterile desertaciunii pentru a se putea desfata cu placeri pacatoase platite tot de voi, de voi care veti plati totul. Voi veti plati, voi veti suferi in spitalele fara medicamente, voi veti plange dupa copiii care va vor parasi, voi veti rabda foamea pentru a-i da diavolului aurul pe care-l iubeste, voi veti vrea sa munciti si nu veti avea unde si tot voi veti tremura de frica demonilor care-l slujesc. Tara voastra va fi alungata din randul tarilor care-mi respecta poruncile. Veti avea ceea ce meritati. Veti avea ceea ce iubiti. Mergeti si cadeti in genunchi in fata lui! Eu mi-am intors fata de la voi.

Doua drumuri

 

Dupa simulacrul de confruntare, consumat aseara, dupa jalnicele inscenari organizate de Traian Basescu, dupa surpriza vizitei lui Mircea Geoana la Sorin Ovidiu Vantu,  multi romani, descumpaniti, s-au intrebat: incotro? M-am intrebat si eu. Iata ce mi-am raspuns:

Avem in fata doua drumuri complet diferite. Unul este drumul Traian Basescu, celalalt este drumul Mircea Geoana. 

Drumul Traian Basescu este drumul pe care il cunoastem bine, este drumul pe care ne-a purtat in cinci ani de presedintie si care ne-a afectat mult prestigiul international. Sa nu uitam ca Traian Basescu ne-a ascuns multe din deciziile luate, ca, de exemplu, conditiile acceptate in acordul de imprumut cu FMI, ne-a ascuns cele petrecute cu ziaristii luati ostateci in Irak, ne-a ascuns felul in care a fugit Haisam, nu a raspuns in legatura cu afacerile cu armament ale fratelui sau, a mintit in legatura cu copilul pe care l-a lovit dur cu dosul palmei peste gura, etc.etc. Dezbinarea l-a insotit in toti acesti ani, devenind un fel de specialitate nociva a dlui Basescu. Va face la fel intr-un nou mandat. Justitia, invatamantul, cultura, sanatatea, vor suferi in continuare, iar numarul de someri va creste vertiginos, nefiind exclus ca in 2010 sa trecem de 1.000.000. Va continua sa se construiasca haotic , dupa interesele mafiilor economice asociate cu mafiile politice locale. Totodata, Traian Basescu  se va bate ca prin modificarea Constitutiei sa i se dea maximum de putere, dorinta sa fiind „puterea de dictator” prin anularea puterii institutiilor statului. Nu m-ar mira daca ar incerca sa fie presedinte pe viata. Va dezvolta politia politica si va introduce supravegherea si teroarea generalizate. Suntem, din cauza sa, un popor dezbinat si aceasta stare se va accentua primejdios. Va face din Guvern o adunare de acoliti santajabili si servili. Parlamentul va deveni un organism marioneta. In fiecare judet si oras vor fi instalati baroni tip Fluture, mici dictatori locali. etc.etc. Brasovul este unul dintre orasele cele mai apropiate de aceasta situatie.   Romania nu va mai fi o tara libera iar locuitorii sai vor trai in mizerie.  Cei care cred ca exagerez, vor avea posibilitatea ca, in urmatorii cinci ani, sa vada ca va fi , poate, mai rau, daca Basescu va ajunge din nou presedinte. Sa nu uitam ca la nici una dintre confruntari, Basescu nu a spus nimic despre respectarea democratiei. 

Drumul Mircea Geoana inseamna, de fapt, instalarea unui Guvern condus de Klaus Iohannis, capabil sa elaboreze solutii corecte, inseamna un presedinte care, monitorizat indeaproape, va actiona in limitele Constitutiei, iar Constitutia se va modifica printr-o actiune ampla in folosul cetatenilor si nu in folosul Presedintelui. Cred ca Guvernul Iohannis va reusi, printr-o actiune bine tintita, respectand Constitutia si in deplina transparenta, sa aduca la normalitate activitatea institutiilor statului, sa puna pe drumul corect invatamantul, sanatatea, etc. Sunt sigur ca se vor inlatura multe din cauzele care au adus marile erori din urbanism, provocate, mai ales de marea coruptie. Cred ca si cultura romaneasca va simti un sprijin mult mai puternic iar Justitia va avea climatul de independenta necesar. Foarte important este ca Romania va recastiga un loc demn in comunitatea internationala.  Nimeni nu poate garanta, suta la suta, pentru Mircea Geoana, dar am foarte multa incredere in promisiunile lui Crin Antonescu. 

Peste putin timp vom vota. Sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne limpezeasca gandurile, sa ne ajute sa discernem adevarul si sa alegem corect. Eu voi vota pentru Mircea Geoana.

Ce l-as fi intrebat pe Dl Traian Basescu

Joi, 3 decembrie, 21:30.   Asa numita „mare confruntare” este pe terminate. S-a caracterizat prin tentatia, careia candidatii, mai ales Traian Basescu, nu i-au rezistat, de a inlocui subiectele de interes national cu atacuri personale. Traian Basescu s-a manifestat cu „proasta crestere” bine cunoscuta, a vorbit asa incat sa-l impiedice pe adversar sa-si exprime ideile, s-a straduit sa-si acopere ineficienta, in exercitarea mandatului de Presedinte al Romaniei, prin atacuri diversioniste. Retin felul in care a raspuns si a jurat pe Biblie, la intrebarea privind lovitura data copilului Catalin Istratoiu, raspuns din care a reiesit clar ca filmul, bine cunoscut, nu este trucat, ca asa cum se vede clar si recunoaste indirect, Basescu l-a lovit cu dosul palmei. In mod surprinzator. Mircea Geoana nu a raspuns atacurilor lui Traian Basescu, construite pe tema „mogulilor”, cu intrebari despre bine cunoscutele cazuri de coruptie in care este amestecat Basescu. De ce l-a crutat? Nu stiu dar vreau sa pun si eu o intrebare, in locul lui Geoana: Este adevarat, Domnule Traian Basescu, ceea ce au scris unele ziare, ca daca rezultatele votului din 6 decembrie va sunt nefavorabile, sunteti pregatit sa dezlantuiti miscari de strada? Asa s-a subinteles si dintr-o declaratie recenta a dnei Elena Udrea, care se referea la schimbarea, PRIN VOT, a presedintelui Traian Basescu ca la O LOVITURA DE STAT. Sunteti organizati pentru actiuni violente?  Iertati-ma, as mai fi intrebat: de unde s-au luat, dle Basescu, sumele imense cheltuite pe propaganda electorala a Dvs. Numai cu ce s-a cheltuit in ultimele 3-4 zile, ar fi putut fi ajutati multi dintre saracii pe care-i plangeti, dle presedinte.

In concluzie:  Mircea Geoana a pierdut mult prin vizita imprudenta facuta lui Sorin Ovidiu Vantu in ajunul confruntarii. Geoana a procedat ca si cum s-ar fi inteles sa-l AJUTE pe Basescu.Este posibil ca aceasta imprudenta(?)  sa mareasca substantial absenteismul in randul electoratului liberal. Daca prezenta la vot va fi sub 35%, posibil din motivele de mai sus, Traian Basescu poate castiga la un scor foarte strans. Daca prezenta va fi intre 35% si 40%, Traian Basescu pastreaza prima sansa numai prin fraudarea votului. Daca prezenta va fi de peste 40%, Mircea Geoana va fi castigatorul. In ceea ce priveste prestatia propriu zisa, tinand seama numai de continut, dau nota 6 lui Geoana si 4 lui Basescu. Continutul nu va avea foarte mare importanta. In cazul unei participari putin numeroase, votantii vor fi majoritar din cei de categoria lui Basescu, putin sensibili la continut dar receptivi si bucurosi de grosolania lui Basescu.

Dupa rezultatul acestui vot se va putea aprecia, relativ exact, posibilitatea ca romanii sa aiba capacitatea de a urni Romania din mizeria actuala. Cred ca nu avem aceasta capacitate si suntem condamnati la mizerie morala si materiala.