Eu, tu,el,noi…si UNIUNEA EUROPEANA (1)


Mi-amintesc cu cata emotie am asteptat intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cu cata naivitate credeam ca, odata acceptati pe acest „pamant al fagaduintei”, tara noastra si cetatenii sai vor sari peste handicapul anilor de inapoiere, peste deprinderea obedientei dusa pana la lasitate, peste reflexul fricii de cei care ne  supravegheau, peste umilinta cozilor si peste multe, multe altele, care ne parazitau si, poate, fara sa bagam de seama, inca ne paraziteaza  sufletul. S-a schimbat viata noastra? Ce putem spune ca ne-a adus Uniunea Europeana? Cred ca ne-a adus, in primul rand, speranta celor peste 30 de miliarde de euro, bani europeni cu care Romania urma sa se apropie de standardul de echipare europeana. Din pacate, din motive despre care se spune ca ne apartin, prea putini bani europeni au intrat in Romania, in schimb am platit, corect, cotizatia la bugetul Uniunii de cca. 1,1 miliarde euro pe an. Ne-am mai „bucurat” si de alte „avantaje”, dintre care mi-amintesc concurenta acerba pe piata alimentelor, al caror pret este, de multe ori, datorita mecanismelor de maximizare a profitului obtinut prin importuri care au demolat productia interna, mai mare decat in tarile bogate ale Uniunii; diverse taxe noi ca, de pilda, „taxa verde”; proprietarilor de masini le-a adus marirea de cateva ori a „asigurarii de raspundere civila” in care, ai sau nu ai nevoie, este cuprinsa „cartea verde”; aproape ca au disparut producatorii adevarati de pe piata taraneasca, datorita conditiilor cu care au fost speriati si alungati; etc.etc. Pentru mine o mare deziluzie este absenta organismelor europene din procesul de construire in Romania a unui sistem politic democratic. In schimb, Uniunea Europeana este folosita ca un fel de Bau-Bau cu care politicienii ne sperie ca sa-si motiveze unele actiuni, asa cum a facut, recent, Presedintele Basescu pentru a motiva graba anti-democratica si anti-constitutionala cu care impinge aprobarea Codurilor Penal si Civil, spre asumarea raspunderii Guvernului, fara a lasa, din motive obscure numai de el stiute, sa aiba loc o dezbatere reala. Ma asteptam ca Comisia Europeana sa corecteze acest neajuns, dar tacerea si negocierile pe sub masa au fost singurul raspuns. De fapt Uniunea Europeana este, dupa parerea mea, o institutie slaba care nu a reusit sa aiba o Constitutie si un sistem de conducere productiv, un sistem pe care sa-l simtim lucrand pentru noi, asa numitii cetateni europeni. Uniunea Europeana nu a reusit sa conceapa un sistem militar propriu care sa-mi dea sentimentul securitatii, dupa cum nu a reusit sa concerteze interesele tarilor care o compun. Politica energetica a Uniunii, ma refer , mai ales, la asigurarea resurselor de gaz metan, este un exemplu clar in acest sens. Sunt cateva ganduri, dintre multele, starnite de apropiatele alegeri europarlamentare, la care  vom alege pe cei care NU vor reprezenta Romania in Parlamentul European, ci partidele din care provin. 

Miercuri 03.06   Un domn, de profesiune economist, mi-a telefonat si m-a „acuzat” de anti-europenism. L-am invitat sa scrie un comentariu in acest sens, dar a refuzat sub motiv ca este vorba de un telefon prietenesc. In consecinta, precizez: cele scrise, mai sus, nu au pretentia de a fi o analiza a raporturilor dintre noi si Uniunea Europeana. Ar fi prematur. Parerea mea este ca: departe de a folosi optim intrarea in Uniunea Europeana, guvernele Romaniei si-au manifestat din plin ineficienta, incompetenta si lipsa de preocupare in acest sens. Romania este departe de a avea in  Europa un loc pe masura potentialului. Suntem undeva in coada si vom ramane acolo. Vinovati sunt cei care cred ca Romania poate fi condusa de politicieni nepregatiti si preocupati de alte interese.        

Anunțuri

3 responses to “Eu, tu,el,noi…si UNIUNEA EUROPEANA (1)

  1. Imi place pertinenta si indrazneala de a demitiza marea speranta pe care ne-am pus-o cu totii in apartenenta la Uniunea Europeana; sau poate noi am exagerat rolul sau si am fi vrut ca atitudinea corectiva dinaintea aderarii sa continue si dupa,pentru ca numai asa s-ar putea amenda ‘alunecarile’puterii din ROMANIA

  2. @silvia Nu cred ca asteptarile noastre au fost exagerate. Cred insa ca Comisia Europeana este un organism slab, ca s-au creat unele „legaturi” care-i securizeaza pe cei care se straduie sa duca Romania pe drumul unei noi dictaturi, pe cei care ascund, sub zambete de doi bani, un profund dispret pentru nevoile romanilor.

  3. Gheorghe din Buruienesti

    Ori ne dau ei afara ori plecam de bunavoie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s