Gustul puterii si, cred eu, al banilor face sa le lase gura apa unor indivizi care, pe masura ce se vorbeste mai mult despre apropiatele alegeri, se inghesuie, se calca pe picioare, sunt gata la orice, numai sa poata lua in stapanire un scaun de primar sau macar un scaunel de consilier. Toti sunt gata sa jure ca nu vor avea odihna, ca isi vor da si viata, daca va fi nevoie, pentru binele nostru, al celor pe care ne vor numi, cu dispret, dupa ce vor fi alesi, „simpli cetateni”. Simpli si naivi, au dreptate,daca ne vom lasa fermecati si inselati, din nou,de ranjetul cine stie carui incompetent, cand este vorba de treburile comunitatii,dar foarte competent, cand este vorba de treburile sale si ale celor din jurul sau.
Vom reusi,oare, sa-i inlaturam pe acesti impostori? Vom reusi, oare, sa-i votam pe cei care sunt gata, cu adevarat, sa munceasca pentru noi si se pricep sa o faca?
Privesc, de pilda, cu uimire, la spectacolul grotesc pe care-l organizeaza un candidat care se incadreaza, fara putinta de tagada, in categoria impostorilor. Strazile s-au umplut cu postere imense, care au costat zeci de mii de euro, din care ni se arunca zambetul satisfacut al acestui proaspat imbogatit. Nu stie mare lucru despre functia la care aspira si totusi vrea, cu tot dinadinsul, sa se aseze, din nou, in fruntea orasului, vrea sa poata cheltui din nou, din buzunarele cetatenilor, sume uriase fara sa dea socoteala. Vrea sa ne convinga ca stie totul despre cum poate transforma orasul in locul unde, pe robinetele noastre, va curge lapte si miere. Ne asigura ca vom fi primul oras al tarii dar uita sa vorbeasca despre risipa banilor publici, despre ceea ce nu a facut, despre cum li se ascund cetatenilor tranzactii importante facute cu patrimoniul orasului. Uita sa ne spuna ca Brasovul este in declin, ca alte orase ca Sibiul, Clujul, Iasul, Timisoara, etc, ne-au luat-o inainte.
Sa-l lasam sa vorbeasca si sa speram ca vom fi destul de maturi ca sa nu-i lasam orasul pe mana.
Portretul din ultima parte a postarii tale se potriveste multora. Pe cine vei vota? Pariez ca pe dr. Oprescu.
Nu locuiesc in Bucuresti. Sunt brasovean si nu voi vota.Oricum, iti multumesc pentru intrebare si iti doresc „bun venit” pe acest blog.
Se pare ca nu am fost suficient de maturi.
Impostorii au reusit sa-ti faca in ciuda. Trebuie sa-i mai suporti!
Cred ca le fac in ciuda cetatenilor Romaniei. Ei sunt cei care vor suporta prezenta „Domniilor Lor”.