Nu vreau sa ma supun

Stiu ca sunt privit ca o potentiala victima. Stiu ca cei care fac politica vor sa faca din mine un material maleabil, un fel de lut moale, din care ei sa faca ceea ce vor. Stiu ca nu le place daca incerc sa ma opun, daca le cer adevarul, daca incerc sa-i impiedic cand vor sa-mi spele creierul de bietele mele pareri pe care, apoi, sa le inlocuiasca cu sabloanele elaborate in “laboratoarele” partidelor. Ei vor ca eu sa fiu orb si surd, vor sa ma transform intr-un robot care sa repete, aidoma unui arierat mintal, sloganurile care preamaresc marile si inexistentele realizari ale celor cocotati in varful ierarhiei partidelor si a statului. Iar daca nu vreau sa ma las convins cu “binisorul”, daca continui sa vad evidenta, adica dezastrul economic si degringolada sociala, daca pun intrebari suparatoare, daca cred in continuare in drepturile mele, asa cum sunt scrise in Constitutie, in legile facute de ei si calcate tot de ei, vor intoarce foaia, vor folosi orice mijloace pentru a ma face sa tac, pentru a ma aduce la ordine. Deci trebuie sa aleg. De ce sa am indoieli in legatura cu disparitia flotei romanesti, a patra ca marime din lume? Cel mai simplu este sa spun: ultima expertiza a demonstrat ca nu exista vreun prejudiciu, flota s-a evaporat si gata. Sau de ce sa discut despre banii Ioanei Basescu? De ce sa ma indigneze felul in care Traian Basescu a facut din fata lui, Elena, europarlamentar? De ce sa nu admir dibacia in afaceri a lui Mircea Basescu, afacerist sub acoperire scos in fata de fratele mai mare? De ce sa am banuieli in legatura cu participarea sau neparticiparea lui Mircea Basescu si cine stie a cui inca, la constructia  unei mega-afaceri cu banii destinati inzestrarii armatei Romaniei? Nu este mai simplu sa tac din gura? Nu este mai simplu sa inchid ochii si sa-mi astup urechile? Mai ramane sa-mi platesc cu constiinciozitate impozitele, sa particip, in numele solidaritatii nationale si locale, la plata datoriilor Romaniei si ale Brasovului, la suportarea risipei banilor publici, s-o laud pe Elena Udrea, sa cer incetarea hartuirii Monicai Ridzi, si voi fi declarat cetatean de treaba recunoscandu-mi-se dreptul la respiratie.  

In cele de mai sus nu este vorba despre mine, mai bine spus nu numai despre mine. Nu! Este vorba despre noi toti, despre fiecare cetatean al Romaniei. Este vorba despre raspunsul pe care-l putem primi la cateva intrebari capitale: Este Romania tara noastra? Este Romania un stat de drept? Avem dreptul la demnitate? Suntem slugi sau stapani in tara noastra? Suntem in stare sa cerem, cu tarie, respectareaConstitutiei si a Legilor? Suntem in stare sa cerem egalitate in fata legilor si anularea rusinoaselor imunitati care au impartit cetatenii Romaniei in doua categorii: cei multi care platesc tot si pentru tot si cei putini care pot face orice adapostiti de un fals paravan, imunitatea?  SUNTEM IN STARE SA GANDIM?

Lumina orbilor

                                           Fals roman. Fragmente

                                                            Episodul 1

Ora 2 din noapte si el inca se zvarcolea mototolind cearsafurile de matase in care-l invatase un ministru, coleg de partid, ca se doarme neintors. O prostie.Tocmai azi cand avea un motiv serios sa se simta fericit si sa uite nelinistile care-i furasera buna dispozitie in ultimul timp, tocmai azi cand, in sfarsit, ticalosul de Cutuva transferase ultima transa pe care i-o datora, de la asfaltarile din vara care a trecut, si cu asta depasise, la cash, cinci milioane de euro, tocmai azi el nu putea sa doarma. Isi dadu seama ca nu scapase, inca, nici de teama care-l gadila in stomac de cand observase ca Cutuva nu respectase pasii de siguranta conveniti, atunci cand operase transferul banilor. O facuse intentionat? S-o fi dat cu astia de la PNA? Nu-i venea sa creada. Vorba aia, toti mananca graunte din palma lui. Dar mai stii. Coincidente nu prea exista si, batu in tablia de lemn sintetic al patului, iata ca au trecut doar vreo cinci-sase zile de cand fusese chemat de “cel mare” la palatul Treicoceni. Ce momente teribile. Cum strigase la el ca nu mai poate sa-i tina in frau pe cei care-l vaneaza si ca daca nu stie sa o faca cu perdea sa-si dea demisia, ca si asa partidul are destule necazuri. Nu indraznise sa intrebe ceva. Se lasase in genunchi langa jiltul sculptat in care statea stapanul, ii sarutase mana, i-o udase cu lacrimi adevarate, lacrimi de spaima,  pana cand acesta se mai linistise si-i aruncase un “Cara-te” mai binevoitor si, in sfarsit, multumesc Doamne, il binecuvantase si cu un hohot scurt de ras. Plecase dar nu apucase sa faca cei vreo douazeci de pasi pana la usa si se auzise strigat: “Fi atent, nu ti-ai platit datoriile si baga de seama ce si cu cine vorbesti, stau cu multe perechi de ochi pe tine”. Asa era. Trebuia sa cotizeze la fondul pentru alegeri cu un milion. Las-ca ai de unde, strigase seful la el si mai spusese, soptit, ceva, parca un nume, parca chiar numele bancii din celalalt capat al pamantului unde crezuse ca banii lui, banutii lui dragi, sunt la adapost de ochii si urechile spionilor. Doamne! E plina lumea de tradatori!  Nu putea sa spuna nimeni ca nu se straduise, ca nu-i stransese cu usa pe toti cei care adunasera ca furnicile din ce le aruncase el si, totusi, nu trecuse de jumatatea datoriei. Ba chiar unii se obraznicisera si, cu vorbe mestesugite, spuse pe ocolite, dadusera de inteles ca s-ar putea ca stapanul sa cada de la Treicoceni drept la ….., Doamne fereste! si ca, deci, erau bani aruncati, bani cu care s-ar putea castiga bunavointa celor care incep sa fie in carti. Simti un fior. Dar daca va trebui sa dea el banii din cele cinci milioane abia adunate? Dar daca prevestitorii de rau au dreptate? Trebuie sa se gandeasca bine. Trebuie sa pregateasca un plan de rezerva. Se ridica si, asezat pe marginea patului, incepu sa-i treaca in revista pe cei care ar fi potriviti pentru o intelegere. Dracu sa-i ia, au sa-l jupoaie de bani. Erau cativa, mai greu era sa stai de vorba cu ei fara sa te simta javrele si inca si mai greu era sa nu gresesti si sa te dai pe mana dusmanilor. Avea destui, gata oricand sa-i ia capul, ceea ce era gata sa le faca si el. Se ridica si inchise usa catre camera alaturata de unde se auzea sforaitul Marioarei, tinerica cu care-si inlocuise nevasta. A dracului muiere. N-a vrut sa plece fara juma de milion. Acu parca-i pare rau, cheltuiala mare pentru nimic. E drept ca-l cam facea de ras fosta nevasta, nu se mai potrivea cu pozitia lui de inalt demnitar, in curand ministru, ca asa-i spusese hohotind seful: “pe tine te voi face ministru la cultura, invata bine sa semnezi, altceva nu-ti trebuie”. Si acum toate se clatina, este ora 3 si el nu poate dormi, aia sforaie mai tare, i se zbate ochiul stang si-l mananca palma dreapta. Gata, sictir, spuse cu voce tare si rezemandu-se de masa dadu cu ochii de cartea legata in piele de crocodil pe care i-o adusese lingaul si nenorocitul de Sticleanu. Citi literele aurite: Augusto Roa Bastos. Eu, supremul.  Stia ce vrea Sticleanu, sa i se dea postul de director. Unde? La Directia de Cultura. Il plictisea si, totusi, il primise. Intrase indoit de mijloc, aruncand cu vocea lui de bas de cel putin zece ori: “sa traiti, sa traiti,…”. -Ce vrei? il intrebase scurt. “Sa traiti, dati-mi voie sa va ofer aceasta carte. Sunt sigur ca va prefigureaza viitorul. Am legat-o in piele de crocodil asa incat sa fie demna de biblioteca Dvs”. Isi batea joc? Nu, e prea lingau. “Bine. Pune-o acolo”. “Si, va rog din suflet, nu ma uitati, stiti, cu Directia de Cultura…..iar daca nu se poate acolo, ma duc si la Finante, sau la Sanatate, ca eu sunt un intelectual veritabil, stiu de toate iar credinta mea…stiti Dumneavoastra” “Bine, bine, poti pleca”. Ce tampit, vrea post de director si vine cu o carte, dar, mai stii, poate ca nu mi-ar strica o biblioteca. Ar completa frumos decorul  in camera unde am pus plasmele, punem si cartile de bucate ale Marioarei, mai gasesc vreo cateva…..

                                                  Va urma, in curand  

NOTA: Orice asemanare cu personaje sau intamplari din viata reala este strict intamplatoare si nedorita de autor.

Unirea face puterea!

Tresari. Talanga, scuturata de maistru, anunta sfarsitul celor zece ore de lucru pe santierul cu blocuri numite, in reclamele viu colorate,  Gradina Bucuriilor. Se intinse, injura si incerca, oftand, sa-si indrepte spatele teapan, dupa care mai pipai inca odata banii din buzunar. Cinci hartii de o suta, doua de zece si una de un leu. Atat primise azi, pe langa cele patru sute avans, pentru o luna in care lucrase zilnic, de luni pana sambata, cate zece ore. Se simtea umilit, injosit, terfelit prin noroi de nemernicul pentru care ajunsese sa lucreze, el care era, in vremurile de inainte, cel mai bun tencuitor din trustul in care muncise mai mult de zece ani. Isi scoase, cu miscari incete, batranesti, salopeta murdarita cu mortar si imbraca o pereche de blugi, uzati de prea mult purtat, dupa care trase peste cap un tricou rosu, capatat la o panorama politica. Era tarziu si, totusi, nu se simtea indemnat sa plece acasa unde trebuia sa asculte, din nou, invinuirile cu care il primea nevasta de peste un an, de cand incepuse criza asta blestemata.  Stia cum va incepe si cum va continua: -Sunt patru luni de cand nu am platit intretinerea, lumina e inchisa de nu mai tin minte si nu ne-o mai deschide nici dracu, mancam numai ciorba de buruieni cu paine. Unde o sa ajungem? Nenorocita asta de fata, ca n-a vrut Dumnezeu sa ne dea baiat, nu vine acasa cu zilele, cine stie cu cine s-a mai inhaitat, iar tu vii  cu cinci sute de lei! Si da-i cu tipete si cu plansete. Nu, nu mai putea. Pasi incet, injurandu-l printre dinti pe cel de la volanul masinii negre care trecuse pe langa el, lasand sa razbata, prin geamurile deschise, ritmul unei manele: -”Du-te-n….hot nenorocit. Ati furat pana ce ne-ati lasat sa murim de foame”. Stranse furios pumnii, scrasni din dinti, mai injura o data si se hotari. Impinse usa carciumii, din care razbatea veselia altora ca el, se tranti pe un scaun si striga: -Unirea, vreau o sticla de Unirea!

Ganduri de noapte

Intinse mana si incerca, pipaind, sa aprinda lampa de pe noptiera. O gasi greu. Ceata somnului o indemna sa se lase in voia caldurii asternutului si o ispitea cu gandul ca ar putea prinde din urma spaima  visului din care se trezise prea devreme. Nu apucase sa-l vada bine, nu apucase sa-l ia in brate pe mezinul care plecase cu cinci ani in urma iar acum i se infatisase, in vis, cu chipul si plansetul din ziua cand il lasase, pentru prima oara, in curtea scolii.  Si cu cata limpezime auzise cum o striga printre lacrimi, cum o chema si o ruga sa nu-l lase singur printre atatia copii straini. Simtea cum un gand rau face sa i se stranga inima. Unde o fi si de ce a ales drumul visului pentru a se intoarce la ea? La ea, la ea care plange in fiecare zi de dorul lui, la ea care si-a tocit genunchii in fata icoanei Maicii Domnului rugand-o sa i-l aduca acasa. Ii pierise somnul. Se ridica si lua, cu piosenie, cutia in care pastra cele trei ilustrate primite de la el. Trei ilustrate in cinci ani. Le stia pe de rost. Nu trebuia sa le mai citeasca. Scancind si-o lipi de obraz pe ultima. Infatisa o biserica dintr-un orasel italian iar in cele cateva randuri era anuntata ca el, mezinul, se casatorise cu vreun an inainte cu Elena si ca, de curand, se nascuse primul lor copil. Il botezasera Luigi. Atat, fara adresa, fara o vorba, o singura vorba, din care sa simta putina dragoste. Si, fara sa se mai poata stapani, fara sa poata indeparta gandul prevestirii rele din vis, lasa sa-i scape urletul de fiara care-si cheama puiul, lasa hohotele de plans sa se ridice spre cerul pe care-l implorase si pe care-l implora din nou.

Guvernarea Romaniei. O farsa tragica sau o comedie grotesca?

Traian Basescu, un personaj a carui evolutie pe scena politica romaneasca trece, aproape zilnic, prin episoade tragi-comice, prin episoade care ma tem ca intr-o zi, nu prea departata, vor uimi, prin cunoasterea adevarului, pe cetatenii Romaniei, inclusiv pe cei care inca se mai lasa cuceriti de gesturile de teatru ridicol si hahaielile in care este specialist acest domn. Osciland intre disparitia flotei Romaniei, a patra din lume, si implicarea lui Mircea Basescu in tentativa de a se apropia de miliardele de euro ce se vor cheltui de catre romani pentru apararea tarii, “misterele” vietii politice ale Dlui Presedinte Traian Basescu trec prin banii multi ai Ioanei Basescu, cariera rizibila a Elenei Basescu, tupeul lui Mircea Basescu, actorii, sustinuti de Domnia-Sa, ai unor scandaluri rasunatoare ca dna Ridzi sau dna Elena Udrea, etc. etc. etc. Sa nu uitam consecintele grave ale amestecului incompetent si neconstitutional al dlui Traian Basescu in politica externa, economie, educatie si altele. Sa nu uitam ce pierdere de prestigiu si, mai ales, de apreciere a Romaniei in planul relatiilor externe ne-a adus nepriceperea, grosolania si infatuarea acestui domn.  Este o datorie cetateneasca, a fiecaruia dintre noi sa ne informam, sa gandim cu obiectivitate si sa punem in balanta ceea ce credem ca a facut bun si ceea ce a facut rau dl Presedinte Traian Basescu in cei cinci ani ai mandatului de presedinte al tarii, sa tragem linie si sa votam la apropiatele alegeri prezidentiale asa incat sa putem spune, in fata constiintei noastre, ca ne-am respectat pe noi insine si pe ceilalti romani, ca nu am uitat ca aceasta tara este a urmasilor nostri. Sa nu le lasam o tara in care sa nu poata trai, o tara pe care sa o paraseasca lasand-o celor care au inceput sa se simta stapani aici.

Televiziunile de stiri ne-au prezentat azi, pe larg, intamplarile de la Caracal, intamplari pe care primarul orasului le-a caracterizat public drept reflex al luptei pentru acapararea puterii economice si politice pe plan local. Printre altii, primarul a citat si numele unui senator pe care-l crede amestecat in aceste evenimente. Prezenta intr-una dintre tabere a unui grup numeros, agresiv si super-galagios de tigani poate fi provocata de modul in care unii potentati locali apreciaza ca teama de a nu se spune ca organismele statului iau masuri cu caracter rasist poate determina impunitatea acestora. Dar cu tigani sau fara, lupta pentru transformarea oraselor si satelor in feude ale unor indivizi care, urmarind acest obiectiv, predica descentralizarea, este prezenta in multe locuri.  

Aroganta cu care Elena Udrea calca peste lege; corul politicienilor pedelisti care o sustin cu aceleasi ”idei” elaborate la partid; suspiciunile privind folosirea banilor publici; lipsa finalizarii proceselor de coruptie; impresia de destructurare a administratiei publice, asa cum o prezinta presa; continuarea unor cheltuieli inutile sau, cel putin, inactuale; situatia grava in care a ajuns economia prin incompetenta guvernului Boc; balbaiala in stabilirea masurilor anticriza; etc. etc. au adus o stare de profunda nemultumire in constiinta foarte multor cetateni. Tot mai multi cred ca trebuie sa se schimbe esenta guvernarii. Aceasta schimbare presupune, in primul rand, plecarea lui Traian Basescu din fruntea tarii. Demisia imediata a acestuia i-ar aduce, din partea prea ingaduitorului popor roman, un anumit grad de iertare pentru multe dintre greselile grave, voite sau nevoite, pe care le-a facut.       

Legalitate vs. moralitate

Am auzit de mai multe ori o afirmatie interesanta si socanta prin cinism, dar si prin prostie: legalitatea nu inseamna moralitate. Unde am auzit-o? Cred ca in gura politicienilor. Pentru ce o foloseau? Pentru a justifica, de exemplu, imbogatirea rapida prin mijloace imorale dar pe care legea, explicit sau implicit, le admitea. Vreti exemple? Ganditi-va la averile imense adunate prin insusirea terenurilor statului, sau ale adevaratilor proprietari, de catre indivizi pe care legea romaneasca, asa cum este ea facuta, nu i-a putut opri. Ganditi-va la firmele-capusa cu ajutorul carora cei pusi sa gospodareasca marile uzine si intreprinderi, supuse privatizarii, au adunat si, poate, mai aduna sume imense in conturi pe care nimeni nu le cerceteaza. Sau, ca sa mai dau un exemplu, ce credeti despre preturile la care se fac achizitii publice prin “negociere directa”? Toate sunt imorale dar legale.

Primele coduri de legi au fost inspirate de morala curenta a societatii asa cum era acceptata la vremea respectiva. Cele zece porunci, numite Tablele Legii, sunt expresia moralei evreilor din perioada fugii din Egipt. Legile care nu sunt in concordanta cu morala poporului caruia i se adreseaza sunt false si, din pacate, un popor guvernat prin astfel de legi aluneca, cu repeziciune, pe panta imoralitatii. Nu dau exemple. Priviti in jurul Dumneavoastra.

Am privit, in zilele acestea la balciul “comisiei parlamentare de ancheta” in cazul Ministerului Turismului. Am privit la dna Udrea, care ocupa o functie de ministru printr-un aranjament pe care il apreciez ca imoral. Aceasta doamna care a transformat Parlamentul, dar si alte institutii de prima importanta ale statului, in tribune de prezentare a modei, a luxului desantat, a alintaturilor ridicole,  s-a pretat la un joc, regizat de marele nostru regizor, destinat sa submineze ceea ce a mai ramas din institutiile statului. Profund imoral, dar si ilegal, acest joc va avea consecinte profund destructive asupra Romaniei. Daca dna Elena Udrea nu va fi sever sanctionata, zeci, sute, mii de indivizi vor imita tupeul sau destructiv, vor duce mai departe destructurarea statului nostru. Toti cei care o apara, folosind, papagaliceste, aceleasi vorbe, aceleasi idei, editate de cei care fac orice pentru a-si pastra privilegiile imorale si ilegale, sunt complicii sai. 

Legalitatea impotriva moralitatii. Pana cand?

A servi sau a nu servi Romania

 Cursul evenimentelor, cu sinuozitatile, consecintele incalculabile si surprizele de necrezut pe care le poate aduce, a scos la iveala si a aruncat in fruntea tarii, niciodata intamplator, personaje sau personalitati surprinzatoare ca tablou al calitatilor. De la abjectie pana la cinste fanatica, de la prostie pana la geniu, istoria tarii noastre este o galerie uluitoare a ceea ce au lasat in urma acesti indivizi. Eroism sau lasitate dezgustatoare, minciuni si adevaruri politice,  critica inversunata sau credulitate imbecila,  suferinta si vieti chinuite, saracie si coruptie,  acestea sunt culorile cu care este pictat tabloul numit Istoria Romaniei. Este de datoria istoricilor, care vor veni, sa scrie intr-o zi adevarata noastra istorie, dezbracata de minciunile propagandistice cu care a fost alterata de multe ori. Doar asa vom putea sa ne cunoastem, ne place sau nu, asa cum suntem. Este posibil ca, atunci, multi falsi eroi sa se  prabuseasca in uitare, in timp ce vom afla, poate, cat  datoram unor oameni care au sacrificat mult, poate ca si viata, fara ca manualele sa vorbeasca despre ei, aceleasi manuale preamarind, in schimb, pe cei care ne-au mintit. Traim momente al caror dramatism, ale caror posibile consecinte grave, pot sa ne scape in vartejul grijilor, lipsurilor si scandalului mediatic starnit de personaje banale, insignifiante, care-si ascund mediocritatea sub vorbe, sub multe vorbe lipsite de fapte. Vreau sa ma refer la unul dintre aceste personaje. Este vorba despre Traian Basescu, adus in varful ierarhiei statului de sperantele, inselate mai tarziu, ale unui popor dezamagit. Incerc sa desprind, in cei aproape cinci ani de exercitare a functiei de Presedinte al Romaniei, ceva pozitiv si cat de cat remarcabil pe care sa-l datoram dlui Traian Basescu. Nu gasesc nimic. In schimb stiu ca este autorul pozitiei de inferioritate pe care ne situam in relatiile noastre externe cu statele din Uniunea Europeana, al relatiilor de animozitate cu state importante ca Rusia si Ucraina, al gafelor fata de tari ca Ungaria sau Moldova. Presedintele jucator, care trebuia sa apere poarta Romaniei, a reusit cateva auto-goluri ale caror consecinte, se vor simti mult timp. Printre altele neincrederea, lipsa de colaborare din cadrul Guvernului, promovarea unor personaje caracterizate prin incompetenta, sunt opera directa a Presedintelui. La aceasta se adauga indecenta cu care si-a promovat familia, cu care a refuzat sa explice alegatorilor sursa averii pusa in discutie de presa, dar si inconsecventa opiniilor politice pe care si le  schimba fundamental de la o zi la alta. Impartasesc opinia Dlui Emil Constantinescu: prea multa vorbarie din jurul dlui Traian Basescu, chiar daca este vorba de gafele acestuia, il mentine in topul candidatilor. Ajutati-ne sa-l uitam.

Dl Traian Basescu face parte dintre cei cativa carora mersul istorie le-a incredintat soarta tarii. Dl Traian Basescu a avut marea ocazie de a servi Romania, ceea ce nu se poate fara SACRIFICIU.  Sunt de parere ca nu a facut-o. Mai mult, nu a stiut sa ceara acest sacrificiu, nu a stiut sa faca din servirea Romaniei telul celor care se cred politicieni.

In momentul de fata 7 ministri au plecat in concediu. Nu au ramas nici macar cei ce trebuiau sa discute cu delegatia FMI. Asa inteleg acesti domni, apropiati ai lui Traian Basescu,  sa serveasca Romania,