Jucati la 6/49, acesta este reportul, pentru tragerea de duminica, 05 octombrie, la categoria I. Dar, linistiti-va, castigul este super-problematic, sau, mai corect spus, practic imposibil.
Cati romani nu viseaza, bagand in buzunar un bilet, la 6/49, pentru tragerea din duminica urmatoare, la ce vor face cu castigul cel mare. O vila? o masina? mobila noua? sau mai bine un depozit la banca, dupa care traim din dobanzi? Dar, duminica, nimeni nu castiga potul cel mare. Cealalta duminica la fel. Din ce in ce reportul creste si, odata cu el, creste numarul de camere al vilei visate, masina trece de la Renault la Volkswagen, iar mai tarziu la Mercedes, iar lista se imbogateste si cu o casa de vacanta in Spania. Din pacate, atunci cand, din report in report, posibilul castig ajunge la cateva milioane de euro, apare un castigator si visele se risipesc, iar milioanele de naivi ofteaza si spun, cu realism renascut:- Daca erau macar cateva sute de lei, la a treia, puteam sa platim, si noi, ceva din datoria la intretinere.
De mai multe ori am privit la extragerea numerelor pentru 6/49 si, de tot atatea ori, m-am minunat de viteza cu care se anunta daca este sau nu un castigator. Pornind, probabil, de la performantele serverului in care sunt stocate numerele jucate, un ziar a acuzat Loteria Romana de, am inteles eu, ”manevre necurate”, adica de pregatirea cascadei de reporturi pentru un castig substantial “dirijat” catre “cineva”. Nu cred! Sunt sigur ca totul este perfect cinstit. Totusi, ma mir si eu, cum face hazardul ca sa nu apara un castigator decat atunci cand s-a strans o suma substantiala. Dar cum cu hazardul nu poti sta de vorba, ma opresc aici fara sa-i pot pune inca o intrebare: Pe cine ai programat, domnule hazard, pentru urmatorul mare castig?





